Premierul polonez Donald Tusk şi logoul preşedinţiei poloneze.

Preşedinţia poloneză a UE - fără artificii, fără scăpări

Cu Polonia aflată la finalul celor şase luni în care a deţinut cârma preşedinţiei rotative a UE, presa naţională discută despre realizările statului şi despre eşecurile din timpul acestei perioade.

Publicat pe 15 decembrie 2011 la 14:29
Premierul polonez Donald Tusk şi logoul preşedinţiei poloneze.

Polonia a reuşit”, aflăm din deschiderea unui editorial al Gazeta Wyborcza. Pentru editorialistul Jacek Pawlicki, principalele realizări ale preşedinţiei poloneze includ “o înţelegere privind brevetarea invenţiilor în UE şi semnarea tratatului de aderare cu Croaţia” în timp ce cel mai mare eşec al său a fost divizarea politicii UE în privinţa Estului – după cum s-a văzut din neputinţa Poloniei şi a uniunii în problema regimului lui Lukaşenko şi a procesului-spectacol al Iuliei Timoşenko din Ucraina. Dar Polonia a făcut o treabă bună ca -

Cover

… unul dintre ultimii gardieni ai Comunităţii Uniunii Europene aflate la final. Criza a arătat o fisură în schimbul Europei [şi al continentului] spre ceea ce este în mod oficial numit o “uniune interguvernamentală” şi care de fapt se citeşte ca o întoarcere la o stare anterioară în care primau interesele naţionale în faţa celor europene. […] Cele şase luni ale preşedinţei poloneze a Consiliului European au fost poate cea mai dificilă perioadă din istoria proiectului din cauza crizei din zona euro. Nu au fost nici focuri de artificii, dar nici scăpări. – Gazeta Wyborcza

Pentru comentatorul ziarului conservator Rzeczpospolita, Igor Janke, a fost o “preşedinţie de faţadă”, iar centrul de decizie nu a aparţinut ţării care deţine preşedinţia, nici Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene sau Parlamentului European, ci celor două capitale – Berlin şi Paris:

Newsletter în limba română

Cover

Astăzi ştim deja că pentru jumătate de an, Polonia a fost un centru de conferinţe care a găzduit numeroase conferinţe, negocieri şi întâlniri. Am făcut multă muncă de birou, o grămadă de dezbateri, dar toate acestea au avut puţin de-a face cu actuala guvernare. – Rzeczpospolita

Un editorial al Dziennik Gazeta Prawna spune că guvernul polonez -

Cover

… a înviorat atmosfera din jurul preşedinţei. În mod inutil. Nu are sens să ai mari aşteptări în jurul unei funcţii care, prin definiţie, este lipsită de orice strălucire. […] Doar un exemplu pentru cei care cred în mod naiv că Polonia a fost centrul UE în aceste şase luni – vinerea trecută [9 decembrie], principalele canale de televiziuni difuzau conferinţa comună a lui Tusk, Barroso şi Van Rompuy […] până când Angela Merkel şi-a început propria întâlnire cu presa. [Atunci] până şi canalul acela enervant şi excesiv de entuziast în privinţa temelor europene, Euronews a schimbat de la Tusk-Barroso-Rompuy la Merkel. – Dziennik Gazeta Prawna

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect