România-Bulgaria
Primul ministru român Victor Ponta, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles, pe 12 iulie.

Bucureşti şi Sofia, incorigibilele repetente

Cele două rapoarte publicate pe 18 iulie de către Comisia Europeană referitoare la statul de drept din cele două ţări care au aderat la UE în 2007 subliniază lipsurile în materie de democraţie şi de luptă împotriva criminalităţii. Această dublă constatare suscită dezbateri în presă.

Publicat pe 18 iulie 2012 la 14:40
Primul ministru român Victor Ponta, cu ocazia vizitei sale la Bruxelles, pe 12 iulie.

Atacul USL împotriva statului de drept ne-a îndepărtat de Schengen”, acuză România liberă. Cotidianul dă vina pe coaliţia la putere pentru criticile severe din raportul Comisiei Europene în privinţa justiţiei şi a democraţiei. Acest “eşec” este consecinţa unei escaladări rapide bazată pe:

Cover

o serie de decizii abuzive, neconstituţionale, culminând cu emiterea de ordonanţe de urgenţă în domenii interzise, cum ar fi restrângerea competenţelor Curţii Constituţionale (care nu mai avea voie să se pronunţe asupra hotărârilor Parlamentului) sau modificarea legii referendumului.

La rândul său, Adevărul reaminteşte că acest raport al Comisiei Europene intră în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), “rezerva cu care a fost aprobată aderarea noastră şi a Bulgariei la UE, în 2007”, şi subliniază că tonul acestuia este îngrijorător.

Newsletter în limba română

Cover

România primeşte cel mai critic raport pe Justiţie de la aderare: valorile fundamentale europene nu sunt respectate, încrederea UE este zdruncinată, monitorizarea va fi accelerată cu “misiuni regulate de evaluare” la Bucureşti.

Într-un editorial, cotidianul subliniază că toate progresele înregistrate în ultimii ani au fost spulberate în câteva zile, şi îi acuză pe primul ministru Victor Ponta, pe preşedintele interimar Crin Antonescu şi pe patronul de presă Dan Voiculescu:

Cover

Ce a reuşit, de fapt, trioul Ponta-Antonescu-Voiculescu? Să convingă Europa că firava noastră democraţie poate fi spulberată cu un bobârnac. Şi că statul de drept este o iluzie care dispare sub asaltul câtorva ordonanţe de urgenţă. […] Este o imagine pe care n-o vom putea şterge cu una, cu două! Chiar şi peste ani de zile, când vom încerca să pătrundem în saloanele lumii bune, ni se va aminti grozăvia din iulie 2012.

La Sofia, Sega constată că “raportul devastator al Uniunii Europene nu l-a împiedicat pe Ţvetanov să facă pe viteazul”. În faţa Parlamentului, cu câteva ore înaintea publicării raportului Comisiei Europene, ministrul de Interne Ţvetan Ţvetanov a făcut o “tentativă disperată” de a atenua criticile venite de la Bruxelles.

Cover

Am îndeplinit 100% din recomandările europene, spune ministrul. Dar în raport scrie cu totul altceva, şi anume că principala probă a Bulgariei este în continuare crima organizată.

Faţă de ceea ce mulţi consideră ca fiind “cel mai prost raport de la adeziunea ţării în 2007”, unii, precum cotidianul Standart, încearcă să privească cu optimism această veste proastă:

Cover

Predica de la Bruxelles ne îndepărtează de Schengen. Dar pe de altă parte, ne pune la adăpost de un val de imigranţi clandestini.

Membru al GERB, partidul de centru-dreapta al primului ministru Bojko Borisov, eurodeputatul Andrei Kovatchev consideră că separarea de acum încolo a rapoartelor pentru România şi Bulgaria este o “veste bună”. Într-adevăr, criticile fără precedent cu care este confruntat Bucureştiul preocupă comentatorii bulgari, care îşi pun întrebări despre această inversare a situaţiei, deoarece înainte, Bulgaria era mereu cu un pas în urma României. Pentru cotidianul popular Troud, totuşi,

Cover

să spunem că suntem mai bine pentru că vecinii noştrii se scufundă nu este o atitudine foarte europeană.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect