Primul ministru Antonis Samaras se adresează Parlementului grec, pe 7 noiembrie.

Încă nu am profitat de “ultima şansă”

Deputaţii greci au adoptat noul plan de austeritate, obligatoriu pentru obţinerea unei noi tranşe de ajutor internaţional. Dar acest vot, dus la capăt după negocieri îndelungate, într-un Parlament asediat de manifestanţi, nu va salva o ţară care se afundă în criza politică, deploră presa grecească.

Publicat pe 8 noiembrie 2012 la 16:42
Primul ministru Antonis Samaras se adresează Parlementului grec, pe 7 noiembrie.

Era “ultima şansă”, scrie To Vima. Pe 7 noiembrie, Parlamentul grec a votat cele 18 miliarde de economii prevăzute în cel de-al treilea memorandum semnat de către guvernul de coaliţie al lui Antonis Samaras şi de troica UE-BCE-FMI. 153 de deputaţi au votat pentru şi 128 contra, din 299 prezenţi. Atena va putea beneficia astfel de 31,5 miliarde de euro din partea UE şi FMI şi va evita intrarea în imposibilitate de plată la sfârşitul lunii. Dar pentru site-ul online al săptămânalului, aceasta este “o victorie à la Pirus”.

Cover

Este evident că guvernul iese betegit din acest vot. PASOK, socialiştii, au pierdut şase deputaţi, Noua Democraţie unul, dar ambele partide pot fi sigure că cel de-al treilea partid din coaliţie, Stânga Democrată a lui Fótis Kouvélis, va continua să sprijine deciziile guvernului. [...] Înarmat cu votul deputaţilor, guvernului nu-i mai rămâne acum decât să ceară ajutorul europenilor şi plata sumei promise. Acest “ultim vot” şi această “ultimă şansă” nu trebuie să fie pierdute. Pentru simplul motiv că ar fi o crimă faţă de uriaşele sacrificii făcute de poporul grec.

Un vot thriller” pentru “o zi ruşinoasă”, rezumă To Ethnos în două titluri. Deoarece votul a avut loc seara târziu, după negocieri îndelungate şi sub presiunea unei mulţimi de peste 70 000 de manifestanţi, adunaţi în faţa Parlamentului pentru a protesta împotriva acestor noi măsuri de austeritate. În cronica sa, editorialistul Giorgios Delastik se indignează împotriva spectacolului oferit de democraţia grecească.

Newsletter în limba română

Cover

Cu câteva ore înainte de vot, ministrul de Finanţe, Yannis Stournaras, a propus să se adauge la acesta o propunere de scădere a salariilor angajaţilor Parlamentului. Evident, aceştia s-au manifestat, s-au mobilizat, şi s-au adunat în urgenţă pentru a declara o grevă. Ei au mobilizat poliţia [în mod normal mobilizată împotriva manifestanţilor] blocând intrarea în biroul primului ministru. Fireşte, ministrul de Finanţe, sub presiune, a fost nevoit să-şi retragă proiectul. Dar această situaţie arată ce circ este în Parlament.

Oricare ar fi fost condiţiile în care a fost obţinut, acest “Da” nu rezolvă nimic, previne la rândul său I Kathimerini.

Cover

Grecia nu poate fi salvată de o singură acţiune precum votarea unei legi. Salvarea Greciei nu poate fi decât un proces îndelungat, care necesită participarea activă a poporului. [...] Politicienii greci trebuie să înceteze să se bazeze pe o schimbare în echilibrul puterilor din Europa. Ei trebuie să înceteze să conteze pe o confruntare între Washington şi Germania lui Merkel. [...] Grecia este un vestigiu al Imperiului Otoman, de la prăbuşirea acestuia cu un secol în urmă. Încă o dată, se întreprinde un efort întru occidentalizare. Aceasta va necesita mai mult decât introducerea sau impunerea unei noi politici economice.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect