Negocierea se bazează pe proiectul propus de către preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care prevede o reducere de 75 de miliarde de euro din cele 1 048 de miliarde prevăzute. “Marile” ţări contribuabile, începând cu Marea Britanie, ar dori să-şi poată diminua aportul, în timp ce “cele mici” se tem de reducerea preţioaselor fonduri de coeziune.
Conform unui editorial din The Daily Telegraph,
dl Cameron (şi, presupunem, şi liderii altor ţări ce alimentează bugetul, ai căror contribuabili s-au săturat de asemenea de neruşinata risipă inutilă a acestei instituţii) este gata să-şi spună punctul de vedere de data aceasta. Din moment ce UE negociază un buget pe următorii şapte ani, este momentul să fie oprită incontinenţa fiscală a Comisiei, o ambiţie care ar trebui să fie împărtăşită de cei care se îngrijorează că ameninţările cu exprimarea unui veto riscă să pericliteze pe termen lung poziţia Marii Britanii în cadrul UE. Deja, refuzul arogant al celor de la Bruxelles să aprobe orice reducere a birocraţiei sale exagerate stârneşte tocmai acel sentiment anti-european pe care susţinătorii UE se străduiesc să îl evite.
Newsletter în limba română
La rândul său, Portugalia se prezintă la summitul de astăzi cu teama de a constata o reducere cu 5,25 de miliarde de euro a fondurilor sale structurale şi a ajutoarelor acordate regiunilor rurale între 2014 şi 2020. De la Lisabona, Público scrie că
aprobarea bugetelor s-a dovedit deja a fi o sarcină dificilă, dar, de data aceasta, interesele naţionale şi rănile provocate de criza euro, fără să mai vorbim de divergenţele privind perspectivele de viitor ale UE, transformă ajungerea la un acord într-o misiune aproape imposibilă. În cazul în care Comisia Europeană are forţa politică de care a dat deja dovadă, poate că ar fi acceptabil pentru statele membre să mărească bugetul cu 5%. […] Dar luând în considerare raportul de forţe din momentul de faţă, propunerea lui Barroso va fi imediat dată la rindea de către preşedintele Consiliului European şi chiar contestată de numeroase ţări care vor ameninţa cu impunerea unui veto. […] Cacofonia va lua amploare şi Europa se va apropia şi mai mult de un haos instituţional.
El País transmite aceleaşi îngrijorări şi din partea spaniolă, deoarece reducerile intervin într-un moment cât se poate de dificil pentru Madrid.
În cazul acceptării propuneii [lui Van Rompuy], Spania ar putea pierde 20 de miliarde de euro într-un moment în care este în plină recesiune, şi ea va deveni, pentru prima dată de când a intrat în UE, un contribuabil net la fondurile comunitare.
La Budapesta, ziarul conservator Magyar Nemzet îşi exprimă indignarea:
faptul că reducerile se fac în detrimentul ţărilor sărace şi în beneficiul statelor bogate este pur şi simplu scandalos şi inacceptabil. Este o palmă pe care o va primi, fără surpriză, primul ministru maghiar Viktor Orbán. Din motive obscure, Ungaria este statul membru căruia Bruxelles vrea să-i taie cel mai mult din fonduri.
“Nu te dezumfla, Europa”, titrează Gazeta Wyborcza, conform căreia propunerea de reducere a bugetului UE este o afacere bună pentru Polonia, subliniind că dacă statele membre reuşesc să se limiteze la aceste reduceri, acest lucru poate fi considerat ca o victorie.
Oferta lui Van Rompuy este foarte “germană”. Experţii de la Berlin consideră că pot adăuga 2-3 miliarde de euro pentru agricultorii din Franţa şi pot lua 2-3 de la cei din Polonia. Afacerea este deci încheiată. […] Problema este că aceste calcule raţionale sunt eclipsate de sentimentul eurosceptic ce sporeşte într-o Europă lovită de criză.
Le Monde revine asupra intereselor naţionale mânuite de către capitalele europene pentru a se apăra de diferitele opţiuni bugetare discutate la Bruxelles. Este vorba, de fapt, de “falsele egoisme ale europenilor”, scrie cotidianul parizian, deoarece, în spatele strigătelor de genul “daţi-mi banii înapoi!” care ne aduc aminte de primul ministru britanic Margaret Thatcher, sa ascunde o piesă de teatru bine pusă la punct.
Acest crez egoist nu corespunde cu realitatea monedei euro. […] Europenii nu vor să fie solidari, dar în fapte ei sunt. Seamănă cu un cuplu vechi, care nu are dreptul să divorţeze, obligat să împartă aceeaşi casă, dar în care fiecare îşi numără banii de buzunar pentru a-şi manifesta neîncrederea.
Pe aceeaşi lungime de undă, Frankfurter Allgemeine Zeitung consideră că situaţia nu este nici pe departe atât de dramatică: “bugetul UE este pe ultima sa linie dreaptă”, precizează cotidiaul, chiar dacă mai sunt unele divergenţe.
Sunt semnale pozitive din toate părţile. Chiar şi britanicii, care ameninţaseră că se vor folosi de dreptul de veto, acceptă dintr-o dată compromisul prezentat recent de Herman Van Rompuy. […] Teama ca un eşec, în contextul crizei euro, să nu dăuneze grav UE, este în mod clar mult prea mare. […] Strategia Comisiei era clară: nu vroia să îi supere pe principalii contribuabili, precum Germania, cu exigenţe prea mari. […] De aceea Van Rompuy prevede angajamente de 973 de miliarde de euro, care se apropie de cele 960 de miliarde cerute de către Germania.