Rezultatul alegerilor legislative şi senatoriale apare ca fiind o respingere a politicilor de austeritate ale fostului prim ministru, Mario Monti, marele învins al scrutinului. Ca dovadă puternica ascensiune a comicului populist Beppe Grillo, ca şi revenirea, în forţă, a lui Silvio Berlusconi, considerat, totuşi, la bază, ca fiind responsabil pentru criza pe care o traversează ţara.

"Populismul, zgomotul şi minciunile domnesc peste tot", comentează Süddeutsche Zeitung a doua zi după alegerile legislative şi senatoriale din Italia. Fără Mario Monti, marele învins, Italia nu ar fi supravieţuit niciodată crizei, subliniază cotidianul din München, potrivit căruia

Cover

scrutinul italian este o lecţie specială pentru toţi participanţii la criza din UE: cel care ezită, pierde; cel care face lucruri de suprafaţă, va fi pedepsit, căci lucrurile făcute pe jumătate nu contează. Alegătorii italieni au lăsat un mesaj foarte simplu în urne:"nu înţelegem nimic". Nu îi putem insulta pentru aceasta, căci trăiesc într-un climat politic care favorizează adevărurile clar-obscure şi care ridică satira la rang de raţiune de stat. S-au prezentat doi comici şi au fost ambii răsplătiţi pentru afirmaţiile lor difamatoare: Silvio Berlusconi şi Beppe Grillo.

"Alegătorii aruncă Italia în haos", regretă De Volkskrant, care consideră că "Europa este marea învinsă a acestor alegeri", dată fiind înfrângerea lui Mario Monti:

Cover

la Bruxelles şi în marile capitale europene se spera că Monti, intrat în funcţie în 2011 pentru a salva Italia de la o prăbuşire financiară, şi-ar putea continua politica de reforme făcând o coaliţie cu Pier Luigi Bersani [...]. Ascensiunea lui Silvio Berlusconi, ca şi a partidului protestatar al lui [Beppe] Grillo trebuie să-i îngrijoreze pe liderii europeni, cu atât mai mult cu cât în Spania situaţia este identică: se simte plutind în aer un amestec toxic de furie împotriva austerităţii şi corupţiei.

La Atena, I Kathimerini are temeri faţă de "riscul unei anarhii în Italia". La aproape un an de la alegerile greceşti, care s-au tradus printr-un blocaj politic şi un nou scrutin, cotidianul face o analogie între cele două ţări:

Cover

în Grecia, Indignaţii s-au împrăştiat electoral în toate direcţiile: partidul stângii radicale Syriza, deja membru al Parlamentului, partidul populist al Grecilor Independenţi şi neo-naziştii de la Zori aurite. În Italia, integritatea populaţiei a fost subjugată de anti-sistemul nefascistului Grillo, care a jucat rolul unui tragedian, şi o altă mică parte a fost ademenită de vechiul pensionar al politicii, Berlusconi şi gesturile sale teatrale. Pe lângă populism, una dintre caracteristicile care-i apropie pe cei doi, dar la un alt nivel, este rezistenţa pe care o opun hegemoniei Germaniei, ca şi trezirea mândriei naţionale.

"S-ar părea că, drept nou prim ministru, [Pier Luigi] Bersani va avea mâinile ca şi legate de puternica dorinţă a opoziţiei de dreapta de a continua reformele începute de Mario Monti", scrie Rzeczpospolita în Varşovia. Potrivit cotidianului conservator,

Cover

am putea lua în considerare mai multe scenarii. Poate chiar posibilitatea unui nou scrutin. Totuşi, pentru a evita viitoarea apariţie a unei situaţii similare, ar trebui ca legea electorală să fie schimbată. Dar poate ea fi schimbată într-un parlament dispersat? Să alegi un nou parlament doar pentru o scurtă perioadă? Italia este prinsă în capcană.

Le Monde constată, la rândul său, că "Italia anti-austeritate alarmează Europa". În editorialul său, cotidianul francez consideră că impasul politic în care se află Italia a doua zi după alegeri reflectă "Basta Cosi !" [Gata!] al alegătorilor italieni, cuvânt de ordine "îngrijorător pentru Peninsulă şi alarmant pentru Europa":

Cover

impasul italian este şi un avertisement sever adresat Europei. În această ţară semnatară a tratatului de la Roma, în 1957, şi al cărui angajament european era tare ca cimentul, s-au găsit mai mult de jumătate de alegători pentru a susţine candidaţi care şi-au construit campania pe un ’Nu’ adresat ’Europei germane’ (Berlusconi) sau unui ’Nu’ adresat pur şi simplu Europei, monezii unice şi constrângerilor sale (Grillo). Întrebarea, asemeni unei mingi, a fost trimisă peste filet la Bruxelles, Berlin şi Paris: până unde va fi posibil să impui politici de austeritate unor opinii publice care le resping din ce în ce mai mult, în Italia, dar şi în Spania, Grecia, Portugalia? Până unde va fi posibil să mergi fără să încerci să înţelegi această îngrijorătoare fractură democratică? Până unde va mai fi suportabilă această contradicţie fără ca, mâine, să fie ameninţată însăşi unitatea Uniunii Europene? Responsabilii europeni nu mai pot ignora aceste întrebări.

"Europa se împiedică de Berlusconi", titrează ABC, la Madrid, care afirmă că Uniunea Europeană "se loveşte de populism". În faţa reuşitei fostului prim ministru şi a lui Beppe Grillo, eşecul lui Mario Monti pare a fi cel al "ortodoxiei reformiste europene". "UE şi liderii care au elaborat 'operaţiunea Monti' trebuie să reflecteze asupra motivului acestui eşec", comentează cotidianul. Editorialistul Ignacio Camacho se întreabă şi el dacă succesul Mişcării 5 Stele, a lui Grillo, s-ar putea întinde şi în restul Europei, mai ales în Sud:

Cover

puternica sa irupţie dezvăluie o patologie socială comună regiunii mediteraneene care, în marasmul politic italian, a găsit calea enunţării unei fobii anti-sistem. Tentativele imitative sunt uşoare în ţări care, asemeni Spaniei, trăiesc o puternică pierdere de prestigiu al elitelor.