Ajutoare pentru Irlanda şi Spania

“Muzică pentru urechile Angelei Merkel”

Eurogrupul a confirmat pe 14 noiembrie că Irlanda va ieşi din programul de salvare la data de 15 decembrie şi că planul de asistenţă pentru băncile spaniole se va încheia în luna ianuarie. Veşti bune care au nevoie de o confirmare pe termen lung, scrie presa europeană.

Publicat pe 15 noiembrie 2013 la 14:27

Irlanda, prima ţară care urmează să părăsească supravegherea UE-FMI-BCE, instaurată acum trei ani, a anunţat pe 14 noiembrie că a ales să nu solicite accesul la o linie de credit din partea UE de până la 10 miliarde de euro, în momentul în care va ieşi din programul de salvare. Această iniţiativă a fost descrisă de către primul ministru Enda Kenny ca fiind o “ieşire curată”.

“Coaliţia va accelera ritmul reformelor pentru a-şi asigura un sprijin din partea pieţei”, relatează The Irish Times, înainte de a specula asupra faptului că decizia de a nu utiliza nicio facilitate de credit din partea UE a fost cauzată mai mult de reticenţa Germaniei la această idee. Un editorial publicat în acest cotidian specifică faptul că

Cover

pieţele, cu toate acestea, pot să fie cu certitudine asigurate că politicile şi disciplina care au condus ţara la punctul de ieşire din planul de salvare nu vor fi atenuate. Data de 15 decembrie, “Ziua Independenţei”, nu va fi o zi în care vor fi aruncate dintr-o dată cătuşele economice şi va fi dat frâu liber cheltuielilor, după cum ar dori să sugereze unii. În ciuda ieşirii [din programul de salvare], Irlanda va continua să fie supusă unei supravegheri semnificative post-program, precum şi regulii stricte a “two-pack” [reglementări care permit monitorizarea economică] specifică ţărilor din zona euro. Dragostea exigentă durează o viaţă.

Newsletter în limba română

“La revedere salvare, salut credit”, se bucură Cinco Días la Madrid, în urma anunţului făcut de Eurogrup. Cotidianul de afaceri scrie că fondurile care au fost acordate băncilor spaniole începând din iulie 2012 vor permite orientarea fluxului de credite în direcţia întreprinderilor şi a redresării economiei. Băncile au folosit 41,5 miliarde de euro din cele 100 de miliarde alocate de către UE. Cu toate acestea, aminteşte Cinco Días, atunci când a fost anunţat planul de salvare destinat băncilor spaniole

Cover

majoritatea spaniolilor şi-au pus mâinile în cap interpretând salvarea băncilor ca pe o factură greu de plătit de către toţi şi care ar paraliza economia pe o perioadă îndelungată. Dar o ieşire atât de rapidă din planul de ajutor, odată băncile recapitalizate, şi într-un mod care a fost considerat drept exemplar de către partenerii europeni, depăşeşte cele mai optimiste previziuni. Dar salvarea nu poate fi considerată ca fiind exemplară decât atunci când va fi confirmat faptul că acesta a folosit la relansarea exemplară a creditului, după trei ani de contracţie [a economiei].

“Portugalia şi Irlanda nu mai sunt în aceeaşi barcă”, titrează Jornal de Negócios, deoarece nu se aşteaptă ca Portugalia să iasă din programul de salvare înainte de iunie 2014. Strategia guvernului portughez a fost să meargă pe urmele Irlandei, adaugă ziarul. Cu toate acestea, specialiştii citaţi de Negócios sunt de acord asupra faptului că ieşirea Portugaliei va trebui să fie însoţită de un fel de linie de credit previzional. În editorialul său, Jornal de Negócios scrie

Cover

Lisabona pariază pe posibilitatea de a negocia un program de credit previzional, care să ofere statului o protecţie suplimentară în cazul în care nu va putea să se bazeze pe sprijinul normal al pieţei pentru a se finanţa în mod durabil. Anticipase că Irlanda ar fi fost prima ţară care să fi folosit acest tip de soluţie netestată [...], şi totuşi Dublin a tras covorul de sub picioarele [Portugaliei], din motive întemeiate. Pe scurt, Portugalia este acum pe cont propriu. Şi angajamentele şi sprijinul pe care va putea conta vor depinde exclusiv de starea ţării atunci când se va apropia sfârşitul programului, şi de reputaţia de fiabilitate care şi-a câştigat-o în rândul partenerilor săi.

La Milano Il Sole 24 Ore consideră“exemplul Irlandei este muzică la urechile Angelei Merkel”. Cotidianul economic estimează că pentru cancelarul german

Cover

aceasta este o “success-story” menită să contrazică acuzaţiile la adresa atitudinii acestuia faţă de problemele din sudul Europei (începând cu Grecia): un amestec de incapacitate de a se reforma şi de recesiuni exacerbate de austeritate. Rămâne problema băncilor, care, tocmai din cauza ieşirii din planul de salvare, trebuie să facă obiectul unei supravegheri speciale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect