Susţineţi jurnalismul european independent şi cu acces LIBER – faceţi o donaţie către VoxEurop

Frankfurter Rundschau

  • Oraşul: Frankfurt
  • Limba: germană
  • Circulaţie: 131 000
Frankfurter Rundschau

Cel de al doilea ziar creat în Germania după cel de Al Doilea Război Mondial, Frankfurter Rundschau apare pentru prima oară în 1945 la iniţiativa ocupantului american, cu scopul promovării dezbaterii democratice. Astăzi el figurează printre marile cotidiene naţionale, şi este angajat în special în lupta pentru apărarea drepturilor omului, minorităţilor, sindicatelor, mediului înconjurător şi al rolului statului în economie. După ce a avut dificultăţi financiare mai mulţi ani, titlul a fuzionat cu Berliner Zeitung, cele două cotidiane fiind reunite din 2011 în cadrul cooperativei editoriale Dumont. Paginile naţionale sunt realizate la Berlin, sediul istoric din Frankfurt ocupându-se doar de informaţia locală.

Pe web

Actualizat: 18 ianuarie 2017