Prima pagină

Publicat pe 13 decembrie 2011 la 09:51

Comisarul european pentru Afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a afirmat că refuzul Londrei de a participa la Uniunea de stabilitate nu va împiedica executivul de la Bruxelles să regulamenteze sectorul financiar.

Cover

UE îşi pregăteşte revanşa împotriva Marii Britanii – Daily Express

"Daţi afară 40 000 de angajaţi din sectorul public până la sfârşitul anului şi alţi 150 000 până în 2015, tăiaţi salariile din sectorul privat. Ordinele sunt stricte", rezumă cotidianul în timp ce ministrul de Finanţe Evangélos Vénizélos negociază cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Institutul finanţelor internaţionale.

Newsletter în limba română

Cover

Ordinele troicii – Ta Nea

Agenţia de rating previne asupra faptului că criza pe care o traversează băncile europene ar putea să atingă şi sistemul bancar român, în care sunt implantate filialele principalelor instituţii, printre care şi sistemul din România.

Cover

Apocalipsa după Moody's – Jurnalul Naţional

"În Franţa şi în Italia, sindicatele încearcă să organizeze riposta la planul de austeritate. Însă mobilizarea este dificilă atâta timp cât soluţiile alternative la ieşirea din criză lipsesc".

Cover

Europa - Resemnaţii austerităţii – La Tribune

Primul ministru Petr Nečas şi anumiţi lideri ai Băncii Centrale nu doresc să contribuie la fondul de salvare al monezii unice decât dacă este neapărat necesar.

Cover

Guvernul nu doreşte să împrumute 90 de miliarde de coroane zonei euro – Lidové noviny

Obligat să demisioneze după ce mai mulţi ciberactivişti au dezvăluit că plagiase pentru a-şi scrie teza de doctorat, fostul ministru al Apărării revine în primul plan ca şi consilier al comisarului european pentru Strategie Numerică, Neelie Kroes. Consilier în ceea ce priveşte libertatea accesului la Internet.

Cover

Numericul nu renunţă la Guttenberg – Die Welt

Ginerele regelui, Iñaki Urdangarin, a fost îndepărtat de la activităţile oficiale ale familiei regale. Fost preşedinte al unei societăţi care se ocupa cu mecenatul, el este bănuit de corupţie. Casa regală a anunţat şi că de acum înainte bugetul său va fi public.

Repudiat – El Periódico de Catalunya

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!