Prima pagină

Publicat pe 11 mai 2012 la 09:42

"Bundesbank ramoleşte moneda euro", se îngrijorează tabloidul. În premieră, preşedintele băncii centrale germane, Jens Weidmann, anunţă că, cu cele 2.5 sau 2.6 de procente, inflaţia în Germania va fi mai importantă decât media europeană, aspect pe care îl consideră că fiind "insuportabil".

Cover

Alertă la inflaţie – Bild

Evocând o inflaţie superioară mediei europene şi acceptând creşterile importante de salarii în anumite sectoare, "se pare că Germania va deveni ceva mai călduroasă pentru a evita îngheţul Sudului", consideră cotidianul olandez.

Newsletter în limba română

Cover

Chiar şi Berlin este mai puţin strict acum – NRC Handelsblad

Şeful Stângii democrate (Dimar), Fotis Kouvelis, şi-a dat acordul de principiu Partidului socialist (Pasok), şi şefului acestuia, Evangélos Vénizelos, însărcinat cu formarea unui guvern, pentru participarea la o "coaliţie ecumenică" alături de Noua Democraţie (dreapta). Scopul este "menţinerea ţării în zona euro".

Cover

Pasul înainte al lui Vénizelos şi Kouvelis – To Ethnos

Ipoteza unei ieşiri a Greciei din zona euro se face din ce în ce mai serioasă, obligând din nou liderii europeni să caute o soluţie pentru a salva moneda unică.

Cover

Călcâiul lui Ahile al Europei – The Economist

Naţionalizarea parţială a Bankia, pentru evitarea falimentului, reaprinde îngrijorările asupra expunerii instituţiilor bancare spaniole la balonul imobiliar. Miniştrii europeni ai Finanţelor cer o evaluare independentă a riscului.

Cover

Europa cere Spaniei un audit al sectorului bancar – Expansión

În ciuda presiunilor europene şi a riscurilor de boicot a meciurilor de la Euro 2012, organizate în Ucraina şi Polonia, preşedintele Viktor Ianukovici nu arată niciun semn de relaxare a poziţiei sale faţă de liderii europeni, severi faţă de atitudinea în faţa opoziţiei aflate în închisoare.

Cover

Autogol – Kyiv Post

Parlamentul European a adoptat reforma preţurilor comunicaţiilor mobile şi a SMS-urilor trimise din străinătate. Începând cu 1 iulie, ele vor trece de la 4 euro megaoctetul la 0,70 centime (0,45 euro în iulie 2013 şi 0,20 în iulie 2014). Apelurile efectuate din străinătate vor trece astfel de la 0,35 euro/minut la 0,29 euro/minut, iar cele primite de la 0,11euro/minut la 0,09 euro/minut în aceeaşi zi.

Preţul roamingul scade în continuare – Luxemburger Wort

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!