De ce Ucraina alege Europa

Confruntată cu presiunea politică şi economică rusă, puterea ucraineană s-a angajat pe calea unei ferme apropieri strategice cu UE. Guvernul a confirmat în unanimitate acordul de asociere şi de liber-schimb negociat deja cu UE. La începutul lunii septembrie, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici s-a adresat parlamentarilor pentru adoptarea textelor de lege necesare semnăturii şi ratificării acordului de asociere cu UE. Rada supremă s-a apucat imediat de lucru.
Cu zece ani în urmă, în epoca Revoluţiei Portocalii, cine s-ar fi gândit oare că Ianukovici şi principalul său sprijin financiar, cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov, vor deveni "forţa motrice" spre UE? Poate câţiva. Fără nicio îndoială, motivul care a determinat aceste personaje să îmbrace acest rol nu este dat nici de alegerea valorilor civilizaţiei europene, şi nici măcar un semn de patriotism european, cu mai degrabă un amestec de interese pragmatice combinate cu un echilibru savant de costuri şi profituri.
Se spune chiar că astăzi grupurile de afaceri ale lui Rinat Ahmetov colaborează intens cu mariile companii europene influente, pentru ca acestea să facă, la rândul lor, presiune asupra guvernelor lor, ca să nu se opună semnării acordului de asociere cu Ucraina.
Viktor Fedorovici Ianukovici s-a pricopsit de acum înainte cu o nouă poreclă, Vector Fedorovici, ca o aluzie la discursurile sale, în care afirmă în permanenţă că Ucraine a ales deja vectorul integrării în Europa. Dar cum să explici de fapt actuala atitudine a guvernului ucrainean şi a marilor grupuri economice?
Oamenii de afaceri din Kazahstan şi Bielorusia vorbesc din ce în ce mai răspicat. În cadrul Uniunii Euroasiatice, întreprinderile ruseşti, incapabile de a concura cu societăţile moderne europene sau americane pe piaţa mondială, practică un protecţionism intern, îndepărtând de piaţă întreprinderile altor state membre ale Uniunii Euroasiatice, din acelaşi sector de activitate.

Concesiune bilaterală

Problema are o importanţă majoră în Ucraina, căci aici întreprinderile sunt concurentele directe ale Rusiei, mai ales în sectorul agro-alimentar, chimic, al construcţiei automobile şi al metalurgiei.
Un alt factor care reţine actualitatea elită politică şi economică în a se alătura direct Uniunii Euroasiatice este absenţa unei asigurări legale şi politice, al efectului adeziunii la acest bloc comercial, pe baza scăderii preţului gazului rusesc. Chiar dacă industria ucraineană este foarte dependentă de preţul gazului şi că, cel puţin teoretic, acesta este un mijloc de convingere rus foarte important în relaţiile cu Kiev, este evident că [[documentele de aderare la Uniunea euroasiatică nu garantează deloc furnizarea de resurse energetice la preţul practicat pe piaţa internă rusească]]. Aceasta nu poate fi decât o concesiune bilaterală a Rusiei, nicidecum consecinţa directă a unei aderări la Uniunea Euroasiatică.
[video:4207611]
Care este deci stadiul posibilelelor concesiuni bilaterale ruseşti faţă de Ucraina? Problema încrederii reciproce contează mult. De mai multe ori, Ianukovici s-a simţit trădat de ruşi. Aşa-zisele acorduri de la Harcov, în 2010, au lăsat în spate un mare resentiment. În schimbul prelungirii chiriei bazelor militare [ruseşti] de la Sevastopol, preşedintele ucrainean Ianukovici, proaspăt ales, reuşise, aparent, negocierea unei reduceri impotante a preţului gazului. Însă formula de calcul a preţului gazului, prezentată de Gazprom, a transformat acest acord într-un fiasco total pentru preşedintele ucrainean. Astăzi Ucraina plăteşte cel mai ridicat preţ din Europa.
În acest context, problema respectului principiilor şi al amorului propriu contează. Trădat de nenumărate ori, chiar umilit (în vara aceasta, preşedintele ucrainean l-a aşteptat pe Vladimir Putin timp de trei ore în timp ce întâlnirea propriu zisă nu a durat decât 15 minute), [[Ianukovici doreşte să demonstreze liderului rus că poate lua decizii independente]] care nu corespund în mod obligatoriu intereselor ruseşti. Şi, mai ales, că Ucraina nu este o nouă Armenie.
Trebuie să mai adăugăm faptul că atitudinea pro-europeană a preşedintelui îi întăreşte popularitatea în vestul şi centrul Ucrainei, regiuni care îi sunt de regulă prea puţin favorabile. Un factor de luat în considerare la orizontul alegerilor prezidenţiale din 2015.
Situaţia este deci paradoxală. Un personaj politic care încă promitea, nu cu mult timp în urmă, de a oferi limbii ruse statutul de a doua limbă în stat, fără ideologie sau valori afirmate, nepromovomând nici identitatea ucraineană nici memoria istorică care ar putea duce la întărirea suveranităţii ucrainene, poate deveni din pură întâmplare omul care va fi prezentat în manualele de istorie ca fiind cel care a fost liderul care a finalizat politica "multivectorială" începută cu 20 de ani în urmă, cel care a deschis calea integrării acestei ţări în UE.

UE-Ucraina

Acordul de asociere, suspendat până la eliberarea Iuliei Timoşenko

Rămâne un singur obstacol în calea semnării unui acord “istoric” de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina, apreciază publicaţia EUobserver: graţierea prezidenţială acordată fostului premier Iulia Timoşenko, ce a fost condamnată în anul 2011 pentru “abuz de putere”, la finalul unui proces considerat politic şi în urma căruia Uniunea Europeană cere de atunci eliberarea politicianului ucrainean.
La începutul lunii octombrie, reprezentanţii Parlamentului European s-au deplasat la Kiev pentru a-i înmâna preşedintelui Viktor Ianukovici o scrisoare prin care fosta lideră a opoziţiei exprima acordul de a părăsi Ucraina pentru a beneficia de tratament medical în Germania. Dacă Ianukovici i-ar oferi graţierea Iuliei Timoşenko, nu ar mai rămâne niciun obstacol în calea semnării acordului.
Semnarea acordului de asociere ar urma să aibă loc cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, procesul de apropiere între Uniunea Europeană şi fostele republici sovietice, reuniune programată la Vilnius, la sfârşitul lunii noiembrie.
Un proces ce provoacă iritarea la culme a Moscovei, care a suspendat începând din 7 octombrie importurile de produse lactate provenind din Lituania, invocând “erodarea controalelor” sanitare în această ţară.