Alegeți o limbă
Philokypros Andreou, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Ciprului, vorbeşte de război. “E ca în 1974, când au debarcat turcii! Asistăm la un genocid financiar!” a spus el fără menajamente într-un interviu acordat cotidianului Die Welt. “Sectorul nostru financiar e ruinat! Merkel şi Schäuble persecută oameni nevinovaţi!”
Genocid. Aha! Şi presei germane îi plac vorbele mari. “Încrederea e la ananghie!”, “Noua spaimă a Europei!”, “Băncile vor fi luate cu asalt?!” Sub pretextul că atrag atenţia asupra panicii, asemenea titluri nu fac decât să o producă – desigur, în mod cât se poate de inocent: noi doar relatăm evenimentele!
“Da, avem bancheri şi politicieni corupţi. Dar victimele suntem noi, ciprioţii!” Chiar aşa? Ciprul are un sector bancar supradimensionat. Puţine întreprinderi. Taxe extrem de mici. Dacă în localitatea mea se construiesc întruna autostrăzi, porturi noi şi superbe zone pietonale, cu toate că taxele sunt mici, iar industria vegetează, cetăţeanul normal care sunt e complet străin de toate astea?
Profiturile mici obţinute din depozite bancare ar trebuie să contribuie cu trei procente la soluţionarea crizei din Cipru. Profiturile mai mari – cu şase sau zece procente. Fireşte că s-ar fi putut percepe şi un impozit special. Dar cei care deţin conturi ticsite cu bani negri în străinătate ar ieşi basma curată. Aşa se face că nu rămâne decât soluţia unui protectorat rusesc şi circul obişnuit al protestelor, în care Merkel e tratată ca şi cum ar fi Hitler şi în care se presupune în mod infantil că “Europa vrea să distrugă Ciprul”.
Un sistem corupt
Am câţiva prieteni greci, câtuşi de puţin bogaţi, care au înţeles de mult că, în calitate de cetăţeni, fac parte dintr-un sistem corupt. Deşi ei înşişi nu au fost corupţi, ştiu că într-o societate fiecare e susceptibil să poarte răspunderea greşelilor comise. E un comportament extraordinar şi o condiţie pentru acel capital de încredere, singurul capabil să asigure viitorul unei societăţi. Tot aşa au reacţionat şi cetăţenii din ţările scandinave la marea criză economică de la începutul anilor ’90: şi-au asumat împreună răspunderea.
Nu răutatea bancherilor sau incompetenţa politicienilor ameninţă Europa, ci democraţia delegativă. Ideea fixă potrivit căreia “sus-puşii” sunt responsabili şi vinovaţi de orice. Tendinţa oamenilor de a nu alege politicieni decât pentru a se plânge de ei şi pentru a-i înlocui cu personaje de teapa lui Beppo Grillo.
Şi în Germania auzim aceeaşi placă. Ţara are probleme din pricina sărăciei? De vină sunt bogaţii. Avem şcoli slabe? Să le remedieze politicienii. Nu mai sunt bani pentru pensii? Să plătească statul. E ceea ce auzim în orice talk-show, în orice tramvai.
Democraţia e ceva ce nu mă priveşte, dar pentru care plătesc alţii. Am vrea să controlăm totul dacă se poate, dar să nu avem legătură cu nimic. Democraţia funcţionează însă după alte reguli decât consumul.
