Alegeți o limbă
În timpul recentei sărbători naţionale [11 noiembrie], radicalii ultranaţionalişti din Polonia au ars sculptura curcubeu dintr-o piaţă din centrul Varşoviei şi au continuat arzând adăpostul unui gardian de la Ambasada Rusiei. A devenit un scandal internaţional. Colegul lor slovac ultranaţionalist, Marian Kotleba, a mers mai departe. În week-end, el a câştigat alegerile regionale şi a devenit Župan (administrator regional) al regiunii Banská Bystrica. A fost un şoc pentru slovaci.
Votat ca şef al uneia dintre cele opt regiuni ale ţării, el este un om care a lăudat statul slovac fascist şi expulzarea evreilor, un om căruia îi place să fie numit “Vodca” (Lider), care creează o miliţie împotriva romilor, şi care conduce un partid, “Slovacia noastră”, al cărui program ar putea fi numit drept o “improvizaţie populistă cu elemente de neonazism”.
După ce Jobbik a intrat în Parlamentul maghiar, în 2010, nu mai este surprinzător că frustrarea şi dezamăgirea faţă de dezvoltarea politică şi economică din centrul Europei au dus la câştiguri la urne pentru un politician extremist şi partidul său. Injuriile reciproce între politicienii slovaci, atât de stânga cât şi de dreapta, după modelul “Tu ai făcut asta, nu eu”, arată orbirea lor în faţa schimbării mentalităţii populaţiei.
Participarea lui Kotleba în runda a doua a mobilizat mai mulţi votanţi decât în alte patru regiuni, unde s-a ţinut votul sâmbătă. Şi voturile lui au venit din partea mai multor clase sociale.
Victoria electorală a lui Kotleba îl va îndrepta în mod evident, anul viitor, spre alegeri prezidenţiale şi locale. Deşi nu are nicio şansă de câştig, se pun bazele pentru alegerile parlamentare din 2016. Ca administrator al regiunii, va fi izolat; cu atât mai mult, va fi o ocazie pentru el pentru a poza în victimă a sistemului şi pentru a câştiga puncte, crede, de exemplu, sociologul Martin Bútora.
Frustrarea şi statul slovac
Succesul lui Kotleba este rezultatul mai multor factori, pe care nu toţi slovacii sunt dispuşi să îi admită. Nemulţumirea generală faţă de dezvoltarea societăţii slovace din ultimii ani este una dintre cauze.
O alta este eşecul elitelor de stânga şi de dreapta, care au fost incapabile să se opună lui Kotleba, care, avansând în turul doi, a surprins pe toată lumea.
Premierul Robert Fico a sprijinit candidaţii partidului său, Smer, în regiunile Nitra şi Trnava, împotriva (presupusului) pericol maghiar. Dar el nu s-a mobilizat pentru Banska Bystrica. Şi dreapta, al cărui candidat a cunoscut un eşec usturător, a refuzat să susţină candidatul Smer în turul doi.
Există, în sfârşit, un factor care corespunde unei tendinţe pe termen lung şi de ordin mai degrabă subliminal. Potrivit sociologului Michal Vašečka, [[ar exista în sânul societăţii slovace un grup relativ important de alegători, sedus de autoritarism]], (conform rezultatelor precedente ale Partidului Naţional Slovac şi al HZDS, al lui Mečiar). El este gata să conteste anumite evenimente ale celui de-Al Doilea Război Mondial, mai ales culpabilitatea lui Jozef Tiso, fost preşedinte al statului slovac [1939-1945], referitoare la Holocaust şi la celelalte crime comise sub regimul său. Dacă acest curent de gândire, afirmă Vašečka, este întărit de la mijlocul anilor 90 încoace, este şi datorită influenţei Bisericii Catolice.
Nu este un vot de protest
Chiar dacă se înscrie într-un context european marcat de dezvoltarea mişcărilor extremiste, alegerea lui Marian Kotleba nu trebuie să fie considerată drept un vot de protest, mai ales pentru că acest extremist total imprevizibil îşi leagă populismul de problema romilor, care rămâne foarte sensibilă în Slovacia şi aşteaptă de prea mult timp să fie rezolvată.
Potrivit unor cifre neoficiale, romii constituie în jur de 10% din populaţia Slovaciei. Problematica romilor este abordată, înainte de orice altceva, ca fiind [[o chestiune de securitate şi nu ca una socială sau a drepturilor omului]]. Şi de asta profită Kotleba, care a cumpărat, de exemplu, un teren pe care se află una din numeroasele tabere de romi şi vrea să îi expulzeze – manu militari.
Politica slovacă s-a îndreptat spre extremism nu din cauza tradiţionalei chestiuni maghiare, ci din cauza prăfuitei probleme a romilor. Reacţiile responsabililor politici ai partidelor tradiţionale arată în ce punct au fost surprinşi [de rezultate] şi demonstrează că succesul lui Kotleba nu este decât o excepţie în evoluţia politicii slovace.
Aceasta, este adevărat, nu a primit prea călduros democraţia liberală şi valorile salen după 1989. Dar chiar Ján Slota, faimosul şef al Partidului Naţional Slovac, nu îndrăznise să apere deschis nazismul şi varianta sa slovacă. “Este mai grav decât pare”, consideră Martin Bútora.
Testul guvernatorului
Klára Orgovánová, fosta delegată a guvernului pentru problema romă, afirmă, într-o publicaţie a Institutului de Afaceri Publice de la Bratislava, “De unde venim, unde mergem – 20 de ani de independenţă”, că, pentru a evalua cum construiesc slovacii societatea civilă, romii reprezintă un test decisiv.
Cazul lui Marian Kotleba, care este foarte legat de problema romă, va constitui, de altfel, un test pentru toată politica slovacă.
Alegerea sa în funcţia de guvernator ar putea să pară un pas înapoi pentru Slovacia. Nu este cazul. Deoarece doar reacţia şi modul în care responsabilii politici vor şti să trateze această situaţie ne vor dezvălui starea societăţii (civile) slovace, a democraţiei şi a instituţiilor sale.
În alţi termeni, ei pot fie să facă din el un paria, crescându-i astfel popularitatea, fie să încerce să îl ridiculizeze în funcţia sa de guvernator. Şansele pentru acest al doilea scenariu sunt însă destul de mici în acest moment.
De la Bratislava
Partidele declină orice responsabilitate
"Alegerile nu au prea urnit partidele", constată SME, după alegerea surprinzătoare a lui Marian Kotleba, vechi militant de extremă dreapta, pentru postul de guvernator al regiunii Banská Bystrica.
Victoria lui Kotleba într-un bastion al partidului SMER (socialist) a fost înlesnită de lipsa de sprijin a candidatului SDKÚ (dreapta), învins în primul tur. Dar cele două partide declină orice responsabilitate, deploră cotidianul, potrivit căruia
absenţa de autocritică este una dintre cele mai grave caracteristici ale politicienilor [...] şi unul dintre principalele motive pentru care alegătorii nu mai au încredere în ei - şi în parte pe bună dreptate - dar nici în democraţie - ceea ce nu este prea inteligent.
