Idei Cas Mudde despre Europa în 2020

Este timpul ca Europa să îşi asume responsabilitatea

Izolată geopolitic, dar puternică economic, UE ar trebui să intre în noul deceniu devenind în sfârşit un jucător global independent, susţinându-şi instituţiile şi valorile, spune politologul Cas Mudde.

Publicat pe 5 ianuarie 2020 la 09:00

După Deceniul Dezintegrării, 2020 va fi începutul unui deceniu (şi al mai multora) de restaurare – nu a trecutului ci a viitorului inspirat din valorile trecutului. După ce am pierdut mulţi ani negând realitatea, Europa este forţată să accepte situaţia în privinţa Brexitului şi a Statelor Unite detaşate – fie că se va întâmpla acest lucru într-un nou mandat al lui Trump sau, mai puţin probabil, într-un prim mandat al unui preşedinte din partea Democraţilor. Oricum, Europa va trebui să crească şi să îşi asume responsabilitatea după decenii în care s-a ascuns în spatele puterii politice, şi mai ales militare a SUA.

Vestea bună este că Europa este suficient de puternică pentru a face asta. Din punct de vedere economic, în ciuda Marii Recesiuni, şi a problemelor continue în mare parte din sud, economiile europene sunt în general în formă bună, în ciuda provocărilor cauzate de transformările economice, politice şi sociale din ultimele decenii. Economiile europene au crescut în cea mai mare parte a secolului XXI, chiar dacă inegal, şi chiar dacă creşterea a scăzut recent, nu este niciun motiv să intrăm în panică.

Din punct de vedere politic, Uniunea Europeană s-a dovedit a fi mult mai puternică decât au crezut chiar majoritatea susținătorilor săi. Frecvent, elitele europene au căzut în fanteziile apocaliptice de extremă dreapta, crezând că Brexit-ul va aduce sfârșitul UE printr-un șir de ieșiri ulterioare. În schimb, UE a ieșit din întreaga odisee Brexit, în mare parte, neafectată. De fapt, este mai populară acum decât a fost în 35 de ani, în mare parte datorită Brexit - atât în interiorul, cât și în afara UE.

Dar nu totul este bine. În timp ce instituţiile UE s-au dovedit rezistente la provocările celor care susţin curentul „nativist” (mişcare politică ce promovează intereselor nativilor şi susţine măsuri anti-migranţi ), valorile UE nu au făcut-o. După cum susţin în noua mea carte The Far Right Today, elitele europene au integrat şi normalizat încet dar sigur extrema dreaptă în ultimul deceniu (ultimele decenii), prioritizând politicile lor, adoptând cadrele şi politicile lor, şi îmbrăţişându-le partidele şi politicienii. Au redefinit votantul extremei drepte într-un vox populi şi se tem să fie văzuţi ca şi cum ar fi pierdut contactul cu „bunul simţ”.

Asta nu a dus doar la mai multe politici de dreapta, mai ales în privinţa imigraţiei/integrării şi securităţii, ci şi la o restrângere a spaţiului politic în care probleme majore, atât în privinţa semnificaţiei globale cât şi a preocupării populaţiei, sunt marginalizate – incluzând corupţia, educaţia, emigraţia, mediul, sănătatea, locuinţele, etc.

A dus şi la o integrare şi normalizare a extremei drepte în inima Uniunii Europene. În ultimul deceniu Viktor Orbán nu doar că a transformat Ungaria dintr-o (departe de a fi perfectă) democraţie liberală într-un regim autoritar competitiv, dar a şi devenit unul din principalii jucători din UE, provocând programul pro-integrare al cancelarului german Merkel cu un program „nativist” deschis şi mândru.

Sigur, Orbán nu a câştigat lupta, dar nici Merkel, care a îndemnat la inumanul şi imposibil de susţinut acord UE-Turcia şi a dat înapoi, pas cu pas, multe din politicile sale pro-imigraţie chiar în Germania. Până la urmă, Merkel nu a fost niciodată „apărătoarea democraţiei liberale”, aşa cum o proclamase presa internaţională, după aşa-numita „criză a refugiaţilor” şi după victoria lui Trump. Regimul autoritar al lui Orbán este construit după un model economic care este extrem de dependent de industria auto germană şi subvenţiile europene. În ambele cazuri, partidul lui Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), şi mai ales partenerul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), au protejat şi susţinut regimul lui Orbán.

UE nu își poate îndeplini misiunea și scopul atunci când permite regimuri democratice iliberale în cadrul acesteia. Deși a fost înființată în mod explicit pentru a preveni un nou război între țările europene, prin integrarea lor economică (și politică), țările care i-au îngrijorat cel mai mult pe fondatori au fost cele guvernate de partidele și politicienii de extremă dreapta. Prin urmare, Ungaria lui Orbán este antietică faţă de idealul european.

UE nu numai că ar trebui să oprească subvenţiile către Ungaria, dar ar trebui să spună clar către elite şi mase că fie Orbán, fie UE! Dacă UE nu va susține principiile sale (fondatoare), va vedea nu numai tot mai multe ţări cu democraţii iliberale - în special, dar nu neapărat exclusiv, în Europa Centrală și de Est – şi va deveni o simplă carcasă în sine.

Schimbările fundamentale nu sunt ușoare și adesea urmează doar crizele profunde sau amenințările existențiale. Chiar dacă multe elite politice nu-și dau seama încă, UE, cel puțin ca un experiment democratic transnațional liberal, se confruntă cu ambele. Se confruntă cu o criză ideologică cel puțin de la Marea Recesiune și se confruntă cu amenințări existențiale atât din interior cât și din exterior.

Abandonată de SUA, un proces care a început cu mult înainte de venirea lui Trump la putere și provocată în nucleul său de către Rusia lui Putin, UE operează într-o lume din ce în ce mai fragmentată și ostilă. Are din ce în ce mai puţini aliați puternici democrați liberali, cu Brazilia și India, de asemenea, în mâinile extremei drepte. Prin urmare, UE trebuie să devină în cele din urmă un jucător global independent, folosindu-și puterea economică pentru a dezvolta o putere politică semnificativă și, într-o oarecare măsură, o putere militară - pentru a-și apăra propriile instituții și valori, nu pentru a le ataca pe cele ale altora.

Pentru a face acest lucru, însă, UE trebuie să abordeze mai întâi propria criză internă. Trebuie să-și restabilească principiile democratice liberale, să le adapteze la provocările secolului XXI și să se asigure că toate statele sale membre trăiesc potrivit acestora. Dacă nu o fac, ar trebui să fie, în primul rând, sancționate sever și, dacă nu răspund, expulzate. Dacă UE nu reușește să facă acest lucru, ea va supraviețui, dar ca o altă organizație majoră fără un scop real, similară NATO, căutând dușmani reali și imaginari pentru a-şi masca lipsa de principii pozitive.

**

O carte

Extrema dreaptă, noul curent

În ultimul său eseu, The Far Right Today – Extrema dreaptă astăzi (Polity Press, 2019), Cas Muddle, expert în creșterea populismului naționalist, reacționar și de extremă dreapta „oferă o relatare accesibilă a istoriei și ideologiei de extrema dreaptă așa cum o cunoaștem astăzi, precum și cauzele și consecințele mobilizării sale ”, scrie Katherine Williams.

Potrivit acesteia, „scopul final al lui Mudde este să ofere cititorilor instrumentele necesare pentru a critica modul în care extrema dreaptă provoacă democrațiile liberale din întreaga lume și pentru a le permite să combată eficient aceste amenințări. ” Ceea ce face ca valul recent al partidelor de extremă dreapta şi populiste să fie atât de alarmant, adaugă Paul Lewis, „este atât succesul său în părțile din vest de unde mulți au presupus că a fost alungat, cât și viteza cu care liderii de extremă dreaptă au devenit o parte a normalităţii. […] Chiar și acolo unde nu reușesc să-și asigure puterea, populiştii de dreapta au stabilit agenda politică, forțând conservatorii „mainstream” oportuniști să imite ideile și limbajul aripii radicale ”.**

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect