Scandalul Prism

Germania este victimă sau complice a NSA?

Publicat pe 13 august 2013 la 12:41

Germania şi Statele Unite plătesc pentru oalele sparte de afacerea Prism şi încearcă să ajungă la un acord după dezvăluirea spionajului al cărui obiect a fost Republica federală, din partea agenţiei americane de securitate (NSA), consideră Süddeutsche Zeitung.
Şeful serviciului german de informaţii (BND), Gerhard Schindler, crede că va putea începe să discute pe această temă cu omologii săi americani încă de la sfârşitul lunii august, pentru a ajunge pe viitor la eliminarea spionajului dintre cele două ţări.
Fostul agent al NSA, Edward Snowden, sub urmărire din partea Statelor Unite, dezvăluise faptul că mai mult de 500 milioane de date personale din Germania erau interceptate lunar cu colaborarea BND.
Parlamentul german încearcă în prezent să descopere adevărata amploare a acţiunii NSA, ca şi să determine rolul exact jucat de BND. El va cere astfel guvernului să dovedească faptul că nu era la curent. În 12 august, comisia de control a serviciilor secrete, din Bundestag (Parlament), l-a audiat astfel pe şeful cancelariei (responsabil cu serviciile de informaţii), Ronald Pofalla. Acesta "a făcut un efort pentru a lăsa impresia că nu există nicio afacere de spionaj", notează cotidianul din München, afirmând mai ales că nemţii nu erau spionaţi sistematic de Statele Unite, ca şi că Washington şi Londra au dat asigurări în scris că respectă dreptul şi legea din Germania. Comisia nu a exclus însă posibilitatea de a audia şi membrii guvernului.
"Luna aceasta, BND şi NSA trebuie să demareze discuţiile despre un posibil acord", scrie şi Die Tageszeitung. Cotidianul de stânga se întreabă totuşi

cine va fi protejat de spionaj din partea Statelor Unite, cetăţeanul german sau BND? Nu putem decât să sperăm că este vorba de primul, dar Pofalla nu a detaliat măsurile.
La cinci săptămâni de la alegerile legislative din Germania, scandalul are un foarte mare impact asupra campaniei în curs. Der Spiegel o acuză pe Angela Merkel de a fi fost la curent cu spionajul din partea NSA şi de a se debarasa acum de responsabilitate, convenabil, pe umerii social-democratului Frank-Walter Steinmeier, şef al cancelariei germane în 2002.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect