UE şi democraţie

“Instituţiile UE trebuie deschise dezbaterii publice”

Pentru sociologul Antoine Vauchez, criza grecească a evidenţiat rolul Comisiei, al Băncii Centrale şi al Curţii Europene de Justiţie în aplicarea strictă a regulilor economice care guvernează Uniunea şi care se impun cetăţenilor, aleşilor şi naţiunilor, dar fără a putea fi discutate.

Publicat pe 29 iulie 2015 la 09:47

Intr-un interviu apărut în Libération, realizat de Philippe Douroux, autorul volumului Démocratiser l’Europe (A democratiza Europa, editura Seuil, 2014) denunţă imposibilitatea de a avea o dezbatere democratică asupra orientărilor economice din interiorul Uniunii.

Totuşi, remarcă el, "proiectul european iniţial, cel al Tratatului de la Roma, din 1957, era şi un proiect politic, nu doar un ansamblu de reguli comune pentru unificarea unui spaţiu economic şi monetar".
Astăzi, în schimb, singurul veritabil guvern european este cel al pieţei unice şi al zonei euro, care este format din trei instituţii aşa-zis "independente", Curtea de Justiţie (CUJE), Comisia şi Banca Centrală Europeană (BCE).
Toate trei sunt compuse din personalităţi care nu au fost alese – chiar dacă numirea Comisarilor este aprobată de Parlament – şi, paradoxal, ele,“au construit capacitatea politică a Europei, revendicând întotdeauna dorinţa de a păstra distanţa faţă de ideologiile partizane şi diplomaţiile văzute ca purtătoare de ‘egoisme naţionale’”. Avem deci aici, denunţă Antoine Vauchez,

o dualitate fundamentală a Uniunii: de fiecare dată când vrem un 'interes general european' îl plasaăm în mâinile unei instituţii independente, la mare distanţă de câmpul politicii. Iar criza europeană n-a făcut decât să adâncească prăpastia. In această econo-politică europeană, membrii Parlamentului, europeni sau naţionali, nu au decât un rol secundar: neavând iniţiativa legilor europene, ei sunt obligaţi mai degrabă să însoţească mişcarea, nicidecum să o reechilibreze, această uniune de economii din ce în ce mai strâmtă.
Şi chiar şi atunci când miniştrii de Finanţe şi şefii de stat şi de guvern din zona euro intervin, aşa cum s-a întâmplat în timpul recentei crize a datoriei greceşti, “însăşi structura acestui joc al negocierilor între state favorizează poziţia celor care, asemeni ministrului german de finanţe, Wolfgang Schäuble, apără întărirea regulilor acestei constituţii economice supranaţionale, construită de ‘independenţi’ de-a lungul anilor”, afirmă Vauchez.
Cât despre Parlamentul European, ar fi trebuit, după alegerile europene din 2014, să-şi ocupe locul pe care-l merită în dezbaterea democratică europeană. Totuşi, consideră Vauchez, el “a pierdut mult în timpul crizei”, căci “nu are niciun reprezentant în Troică [BCE, FMI şi Comisia Europeană] şi, astăzi încă, niciun parlamentar nu este asociat compunerii planurilor de austeritate, mai ales cel privind Grecia”.
Recursul primului ministru grec Alexis Tsipras la referendum în ceea ce priveşte planul propus de eurogrup, este “o formă de răspuns la imposibilitatea de a face să apară un clivaj politic trasnaţional la politicile Uniunii. Din start”, consideră cercetătorul francez, “am rămas la formula unei legi economice destul de brutale, un raport între creditori şi debitori, între ţările din Nord şi cele din Sud”.
Chiar faptul că unii au considerat consultarea populară ca a fi de fapt “o negare a democraţiei”, dovedeşte clar în ce măsură “acest vot nu face parte din modalităţile de elaborare a politicilor de la Bruxelles”.
Şi dacă nicio personalitate politică europeană nu reuşeşte să se distingă de acest context, este deoarece “regulile fixate de Comisie sau de BCE paralizează orice voinţă politică. [...] Când pătrund pe scena europeană, actorii politici sunt ca şi antrenaţi de această pantă puternică a proiectului european, care îi face să se dezică de prerogativele lor în profitul instituţiilor externe câmpului politic”.
Există însă forme de rezistenţă la această tendinţă, crede Vauchez, cum ar fi Curtea Constituţională de la Karlsruhe, în Germania, Podemos, în Spania, sau Syriza, în Grecia.
Insă problema, subliniază el, “este că aceste expresii politice sunt trimise spre o formă de ilegitimitate deoarece ele nu ar fi ‘europene’, ca şi cum legitimităţile democratice naţionale s-ar anula cumva la nivel european”.
Pentru a corecta acest hiatus, Vauchez propune ca BCE şi Comisia Europeană să faca publice dezbaterile care au loc în aceste instituţii, organizând ceea ce el numeşte “expresia publică a dezacordurilor şi a discuţiilor care le animă”. Intervenţia publică a unor actori cum ar fi partidele, reprezentanţii societăţilor civile, a sindicatelor, pe lângă conducerea BCE, ar asigura legătura cu societatea.
Instrumentele necesare asigurării proeminenţei politicului asupra economicului există totuşi, asigură Vauchez, care aminteşte că “tratatul de la Lisabona prevede ca parlamentele europene să se poată uni pentru a se opune unei iniţiative a Comisiei”. O iniţiativă de acest fel
a fost utilizată în 2012 împotriva proiectului Monti­2 asupra limitării dreptului la grevă. Un front comun al Parlamentelor naţionale a permis să se renunţe, ceea ce a demonstrat că se puteau opune Comisiei. Mai este necesar însă ca parlamentele naţionale să recunoască această responsabilitate europeană care le revine de aucm înainte, pentru ca această politică trasnaţională să existe cu adevărat!

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect