Isabella Lövin, o eurodeputată cu sânge rece

De 50 de ani încoace, pescarii profesionişti de pe cel mai mare lac interior din Irlanda de Nord îşi întreţin cu grijă stocurile de peşte. Ei au creat o cooperativă, au introdus cote, au dat drumul la chitici, în timp ce francezii şi spaniolii şi-au golit mările de peşte.

Şi iată că astăzi o suedeză vrea să pună piedici în calea unei întregi industrii şi a comunităţii care trăieşte în urma ei, încercând să obţină sprijinul Parlamentului European pentru a interzice pescuitul de anghilă în întreaga Uniune. 300 de locuri de muncă vor dispare. Şi pescarii din Lough Neagh nu vor mai găsi altele.

Pescar de felul său, Pat Close se prezentase la interviu cu rapoarte ştiinţifice la subsuoară, flancat de un expert. Un mic răgaz se poate? Dacă s-ar da drumul la mai mulţi chitici în schimb? Nimic de făcut. Isabella Lövin nu a cedat nicio iotă.

Metamorfoză fulgerătoare

“Toţi încearcă să obţină reduceri şi subvenţii. Dar trebuie să-şi găsească un alt mijloc de subzistenţă, este simplu”. Aici lucrează un deputat de un gen aparte. Acolo unde alţi aleşi şi-au agăţat fotografii din ţara lor de baştină, pereţii biroului Isabellei Lövin sunt împodobiţi cu hărţi arătând zonele de pescuit din Skagerrak [strâmtoarea care separă Norvegia de Danemarca] şi cu fotografii cu toni.

Ea s-a instalat aici de patru ani. Şi nu în calitate de reprezentant al poporului suedez, orice-ar zice cartea ei de vizită. Cei pentru care lucrează se numesc Anguilla, Gadus morhua, Salmo salar. Anghila, codul şi somonul.

Printre oamenii ei, niciunul nu încearcă să pretindă altceva. Taxa privind depozitele bancare? Se va alinia pe votul grupului său parlamentar. Uniunea bancară? Idem. Alte subiecte? Nu are timp.

Povestea Isabellei Lövin este cunoscută. În 2007 era jurnalistă, şi a publicat o carte intitulată Mare silenţioasă [Tyst Hav, ed. Ordfront, nu a fost tradusă în limba română]. Împotriva oricărei aşteptări, această povestire a pescuitului intensiv întâmpină un mare succes. Isabella Lövin câştigă trei premii în Suedia, Marele Premiu al jurnalismului, Lopata de Aur [decernată jurnaliştilor de investigaţie] şi Premiul pentru Jurnalismul legat de mediul înconjurător.

În toamna anului 2008, i se face o ofertă pe care, mai întâi, are intenţia să o refuze. I se cere să renunţe la o parte din credibilitatea ei ca jurnalist în schimbul unui al doilea loc nesigur pe lista Verzilor [la alegerile europene din 2009 din Suedia]. Până la urmă se lasă convinsă. Verzii câştigă un loc suplimentar în Parlament. Şi trec printr-o metamorfoză fulgerătoare probabil fără precedent în istoria politicii suedeze.

Alianţă precară

Partidul, încă ostil faţă de UE în anul înainte de alegeri, numără de-acum în rândurile sale un membru care, imediat după ce şi-a intrat în funcţie, s-a grăbit să se angajeze în ceea ce este probabil politica supranaţională cea mai ofensivă din Bruxelles. Iar problema ieşirii din UE pare mai mult sau mai puţin îngropată de la ultimele alegeri parlamentare încoace.

Este într-un fel un experiment de democraţie. Alegătorii verzi au delegat pur şi simplu la Parlamentul European o novice în politică, cu misiunea de a stăvili epuizarea resurselor halieutice. A funcţionat oare această strategie?

Vom avea răspunsul în iunie, la data intrării în vigoare a noii reforme europene a pescuitului. Şi pentru a înţelege toate chichiţele, trebuie uitat ceea ce se zice la şcoală, şi anume că Parlamentul este “de fapt” neputincios. Într-adevăr, de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, acesta dispune de puteri de co-decizie cu privire la majoritatea subiectelor, şi chiar de dreptul de a respinge proiecte de lege.

Parlamentul a votat deja o dată, iar deputaţii au luat în mare majoritate partea Isabellei Lövin. 502 de voturi pentru, 137 împotrivă. Dar Consiliul – compus din miniştrii pescuitului din statele membre – s-a opus proiectului. Irlanda, care deţine în prezent preşedinţia Uniunii, a pus compromisuri pe masa de negocieri.

Isabella Lövin trebuie acum să supravegheze coeziunea alianţei sale precare alcătuite din socialişti de Sud şi conservatori din Nord, într-un moment în care pescarii din aproape toate ţările membre – cele cu ieşire la mare – se opun reformei şi cer scutiri.

Isabella Lövin îi numeşte “lobbyiul pescuitului”. Alţii ar folosi poate termenul de “colectiv” pentru a desemna aceste câteva mii de persoane ale căror locuri de muncă sunt astăzi în pericol.

O voce care contează

Şi oricum ar fi numiţi, aici se află mărul discordiei. Nici deputaţii grupului ecologist din Parlament nu sunt toţi pe aceeaşi undă. În holul Isabellei Lövin, un membru basc al grupului Verzilor afirmă astfel că se conformează consemnelor de vot ale industriei pescuitului din regiunea lui.

Isabella Lövin îşi foloseşte pe deplin noile sale puteri. În decursul unui singur mandat, ea s-a impus drept una dintre cele trei voci care contează în materie de politică a pescuitului. Se spune că nemţoaica Ulrike Rodust, comisarul Maria Damanaki şi cu ea sunt cei trei ştabi ai politicii pescuitului.

Isabella Lövin neglijează întâlnirile apretate ale grupului său parlamentar în Suedia şi nu se plimbă prin ţară ca să strângă mâini în circumscripţiile electorale. Ci privilegiază dezbaterile şi conferinţele pretutindeni în Europa şi în lume. Madrid, Hamburg, Lisabona, Nairobi, Dakar.

O experienţă a democraţiei care pare să aibă succes. Dar este, de asemenea, riscant de a fi un element răzleţ specializat pe un singur subiect. Puţini politicieni sunt atât de expuşi judecăţilor şi criticilor pe cât este Isabella Lövin. Ea şi-a câştigat oare pariul? Vor fi în viitor mai mulţi – sau mai puţini – peşti în mare?

De decizia finală, care va interveni înainte de vară, va depinde viitorul resurselor halieutice şi bilanţul acţiunii Isabellei Lövin în cărţile de istorie.