Alegeți o limbă
Italienii sunt acum cei răi. Totuşi ei nu au făcut decât să dea 500 de euro unor refugiaţi libieni înainte de a-i trimite în Germania. Acum, câţiva dintre ei, fără adăpost, bântuie împrăştiaţi pe străzile din Hamburg, ceea ce displace puternic municipalităţii. Dar unde sunt ei presupuşi să trăiască astăzi? În corturi? În adăposturi de noapte ticsite? Cine va plăti nota? Şi mai ales: cum să se găsească o soluţie pentru a se descotorosi de ei cât mai repede cu putinţă? Fiindcă, desigur: "întoarcerea la ei în ţară este singura opţiune", cum s-a grăbit să declare responsabilul pentru afaceri sociale [din Hamburg], Detlef Scheele.
Ar trebui să fim recunoscători acestor "răi" italieni de a ne fi expediat în Hamburg aceşti libieni săraci. Ei ne obligă astfel să privim realitatea în faţă, ceea ce am meritat pe deplin. Întrucât politica germană în materie de azil, sau mai degrabă lipsa aproape totală a unei politici germane de azil demne de acest nume, este aici adevăratul scandal.
Într-adevăr Hamburg, ca şi restul Germaniei, o duce mult prea bine. Este atât de confortabil de a fi departe de tragediile umanitare ale acestei lumi, atât de tihnit de a şti că între noi şi acestea sunt atâtea hotare de trecut, că, atunci când nu le ignorăm complet, ne place să ne cuprindă un fior contemplându-le de la depărtare. Nord-africanii care debarcă pe plajele italiene pe jumătate înecaţi, afganii lihniţi de foame care se îmbulzesc la frontiera greco-turcă, sutele de mii, sau chiar milioanele de sirieni care fug în Turcia, Liban sau Iordania: câte destine zbuciumate! Dar esenţialul este să nu ajungă până la noi.
Ghinion pentru ţările cu ieşire la mare
De ani de zile Germania şi ţările din inima geografică a Europei se ascund în spatele aşa-zisului regulament al "ţărilor terţe". Un text inatacabil din punct de vedere legal, dar perfid şi condamnabil din punct de vedere moral. Oricui ajunge, ca refugiat, într-una dintre aceste ţări terţe - din care fac parte toate statele membre ale UE şi multe dintre ţările ei vecine - i se interzice să meargă mai departe. Germania are obligaţia de a nu accepta nicio cerere de azil de la aceşti indivizi, fiindcă ei sunt deja în siguranţă. Deci ca rezultat, ţările care au ghinionul de a fi situate aproape de regiuni în criză, sau care au ieşire la vreo mare pe care refugiaţii disperaţi încearcă să o traverseze, trebuie să rezolve singure problema.
Iar libienii nu ajung în Italia fiindcă se simt în mod special de bine acolo. Ei ajung în Italia fiindcă este cea mai uşor accesibilă ţară din Europa. Ţelul lor este Europa. Şi de aceea Europa întreagă ar trebui să se ocupe de soarta lor.
O repartizare echitabilă a costurilor, acesta este scopul, se poate citi în documentele UE. În realitate, majoritatea ţărilor se sunt uşurate să arunce pisica moartă în ograda vecinului. Politica europeană de azil trădează idealurile UE. Nici urmă aici de responsabilitate comună sau de proiect umanist. Autorităţile din Bruxelles, cu Agenţia de protecţie a frontierelor Frontex în frunte, caută mai ales să împingă cât mai departe refugiaţii şi zidurile cetăţii Europa. Ele finanţează garduri de securitate şi centre de refugiaţi în Turcia, pentru ca problema să fie rezolvată înainte de a ajunge pe teritoriul statelor membre.
Selecţia refugiaţilor în tabere
Şi ce face Europa, ce face Germania faţă de situaţia catastrofică a refugiaţilor din Siria? Aproximativ... nimic. Ministrul de Interne [german], Hans-Peter Friedrich, chiar a refuzat timp de un an şi jumătate să primească sirieni pe teritoriul său.
A fost nevoie de protestele necontenite ale reprezentantului Drepturilor Omului pe lângă guvernul federal, Markus Löning, pentru a-l convinge pe Hans-Peter Friedrich, în primăvară, să lase să intre 5000 de refugiaţi pe teritoriul german - dar nu înainte de iunie, şi numai orfani sau persoane care au familie în Germania, şi de preferinţă creştini. Preafericiţii sunt pe cale să fie aleşi unul câte unul în taberele de refugiaţi sirieni. Sute de mii de oameni vor fi lăsaţi la uşă.
O greşeală tristă şi ruşinoasă
Desigur, a aduce toţi refugiaţii din lume la Hamburg, de pe o zi pe alta, nu este o soluţie. Dar există o justă cale de mijloc, între primirea fără discernământ şi ferecarea actuală a uşilor şi ferestrelor.
De altfel, regulamentul ţărilor terţe se inspiră din compromisul german în materie de drept de azil, care datează din 1992 şi este încă şi astăzi denunţat de apărătorii drepturilor omului. În timpul negocierilor, au fost incendiate câteva centre de detenţie temporară pentru solicitanţii de azil din Germania. Mulţi străini au murit, victime ale xenofobiei germane, în timp ce politica ridica un zid împotriva refugiaţilor: aceasta este, încă şi astăzi, o greşeală tristă şi ruşinoasă. A venit momentul să o reparăm.
Contrapunct
Asta nu-i Europa pe care ne-o imaginam
"Italia ne trimite refugiaţi africani", se indignează Bild pe prima sa pagină. Tabloidul strigă "scandal" şi consideră că Italia acţionează astfel "fiindcă nu mai reuşeşte să facă faţă afluxului de refugiaţi din Africa de Nord. [...] Nu aşa ne imaginam Europa".
"Mai multe sute dintre aceştia au ajuns în Hamburg şi în Bavaria, majoritatea dintre ei fiind acum fără adăpost, deoarece nu au dreptul de a lucra, de a primi ajutoare sociale sau de a fi cazaţi”, explică Bild, care nu este liniştit nici de faptul că refugiaţii sunt trimişi înapoi în Italia. Fiindcă landurile germane sunt cele care vor trebui să le plătească biletele de avion de întoarcere.
Jurnalul italian La Stampa subliniază, în ceea ce-l priveşte, că documentul original, trimis de ministerul german de Interne birourilor regionale de imigraţie, pe 27 martie, ”la care se face referinţă în presa germană ca dovadă a acuzaţiei, nu menţionează nicicum vreun îndemn explicit din partea autorităţilor italiene către migranţi să plece în Germania", ci doar "să plece din proprie iniţiativă".
