Mai multă austeritate, mai puţină libertate a presei

UE nu pridideşte să denunţe creşterea autoritarismului în Ungaria lui Viktor Orbán, dar se pare că închide ochii asupra erodării libertăţii presei în Grecia, ţara pe care a osândit-o la o serie de măsuri de austeritate auto-mutilatoare, scrie un editorialist britanic.

Publicat pe 6 noiembrie 2012 la 13:54

Atunci când aceşti năstruşnici scandinavi au decernat Uniunii Europene Premiul Nobel pentru Pace, au dat parcă tuturora de înţeles că era o glumă, lăudând angajamentul acesteia pentru “reconciliere, democraţie şi drepturile omului”. Altminteri, dacă nominalizarea 2012 a comitetului care acordă premiul nu ar fi fost o glumă, am fi văzut cu siguranţă răsărind ici şi colo ceva denunţări din partea comisarilor europeni, privind creşterea puterii opresive a statului şi a neo-nazismului în Grecia.

UE denunţă cu vigoare primejdia în care se află libertatea de exprimare în Ungaria lui Viktor Orbán. Politicienii europeni îşi fac griji, şi pe bună dreptate, privind soarta unor instituţii independente care stau în calea buldozerelor populiste ale regimului. Ea remarcă elementul fascist în aceste flirturi ale dreptei maghiare cu urile antisemite şi anti-rome şi îngăduinţa generală cu fantasmele revanşarde cum că Ungaria şi-ar putea recâştiga teritoriile pierdute după Primul Război Mondial. În schimb nimeni nu zice nimic despre soarta democraţiei greceşti, deşi ar fi multe lucruri de spus, mai ales din partea liderilor europeni.

O democraţie falimentară

Indicatorii unui stat falimentar din punct de vedere democratic se pot vedea în ceea ce se cenzurează. În cazul Greciei, urmărirea penală a lui Kostas Vaxevanis, iniţiată săptămâna trecută de către autorităţi, a dovedit că acesta a lovit unde durea cu o precizie chirurgicală. În timp ce grecii trec printr-o austeritate fără de sfârşit, în timp ce PIB-ul Greciei a scăzut cu 4,5% în 2010 şi 6,9% în 2011 - şi este prevăzut să scadă cu 6,5% anul acesta şi cu 4,5% în 2013 -, lista publicată de Vaxevanis, cu numele celor 2 000 de greci care au conturi bancare în Elveţia, sugerează că cei bine conectaţi scapă de povara împărtăşită de restul poporului.

Achitarea acestuia în ceea ce priveşte acuzarea de dezvăluire de date cu caracter personal, deşi binevenită, a fost mai puţin importantă decât pare. Nu înseamnă că libertatea presei a învins. Chiar şi în vremurile bune, jurnalismul independent a fost rareori o forţă pe aceste meleaguri. Majoritatea canalelor de televiziune şi ziarelor greceşti sunt deţinute fie de stat fie de corporaţii plutocratice, şi nici unuia nici celorlalte nu le place să vadă dezvăluiri despre corupţie.

Puţini dintre angajaţii organizaţiilor greceşti de ştiri rămase mai refuză ideea că trebuie să tacă în interesul păstrării salariilor lor. Statul a hărţuit prea mulţi dintre cei care au făcut-o. “Avem încă libertatea de exprimare, recunoscută de lege, dar la un nivel teoretic”, a declarat Asteris Masuras, unul dintre supraveghetorii libertăţii de exprimare la Global Voices. “La nivel practic, ei bine...” şi a început să-mi enumere lista forţelor care încearcă să intimideze reporteri.

Brutalitatea poliţiei

Unde să încep? Ce-ar fi cu politicile de austeritate auto-mutilatoare impuse cu forţa Greciei de către troica Băncii Centrale Europene, Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional? Autorităţile au folosit un mandat vechi pentru a-l aresta pe Spiros Karatzaferis (pe 31 octombrie), după ce jurnalistul a ameninţat cu dezvăluirea de e-mail-uri confidenţiale care ar fi putut explica cum pretinsul “pachet de salvare” al troicii a împins ţara în depresiune.

Brutalitatea poliţiei este, fără îndoială, un alt indicator. Stânga grecească face în permanenţă acuzaţii de colaborare între presupusele forţe ale ordinii şi bătăuşii din mişcarea neo-nazistă Zori Aurii. The Guardian a publicat mărturii de violenţe ale poliţiştilor asupra manifestanţilor anti-fascişti când aceştia au înfruntat Zori Aurii. În ziua următoare, televiziunea de stat grecească i-a înlocuit pe Kostas Arvanitis şi pe Marilena Katsimi, prezentatorii ştirilor dimineţii, după ce aceştia ar fi spus şefilor că doreau să vorbească despre opiniile The Guardian.

Un alt reporter al televiziunii de stat, Christos Dantis, a intrat în rândurile jurnaliştilor pe cale de dispariţie. Şefii lui îl desemnaseră pentru acoperirea festivităţilor centenarului eliberării Salonicului de sub dominaţia otomană. El era pe cale de a vorbi despre protestele populare împotriva prezenţei primului ministru grec şi al preşedintelui în cel de-al doilea oraş al Greciei, când stăpânii au tăiat camera şi au trecut pe ceva mai corect din punct de vedere politic.

Responsabilitatea europeană

S-ar putea spune că vechile alianţe între mişcări politice extreme şi mişcări religioase extreme sunt pe cale să reînvie. Astfel, luna trecută fanatici creştini şi neo-nazişti (halal diferenţă între ei...) au protestat împotriva unei piese de teatru “blasfemice” pe o temă homosexuală, din Atena. Direcţia teatrului a retras cuminte piesa. Televiziunea greacă a tăiat o scenă din Downton Abbey în care apărea un sărut gay. Sper că oricine îşi dă seama că o ţară care cenzurează Downton Abbey pe orice alte motive decât prostul gust literar este în grav pericol.

Euro-scepticii britanici nu înţeleg că Uniunea Europeană oferea odinioară popoarelor din Europa o cale de evadare spre un viitor liberal. Când am vizitat Atena la începutul anilor 1980, bătrânii îşi mai aduceau încă aminte de lupta împotriva ocupaţiei naziste, iar tinerii crescuseră în timpul dictaturii militare a coloneilor, împotriva căreia luptaseră şi ei în felul lor. Aderarea la Uniunea Europeană însemna lăsarea în urmă a acestor amintiri funeste. Dar acum sărăcia, frica, opresiunea şi intimidarea de stat s-au întors.

Puteţi da vina pe societatea greacă, de a fi tolerat corupţia. Puteţi da vina pe bancheri pentru crah. Dar trebuie dată o parte din vină şi pe politicienii şi birocraţii europeni, care au acceptat Grecia (şi restul Europei de sud) în zona monedei unice - punându-i permanent într-o situaţie competitiv dezavantajoasă -, şi care au refuzat să anuleze datorii pe care Grecia nu le va putea rambursa niciodată.

Nu-i de mirare că mai sus-citaţii au tăcut chitic la înţepătura Comitetului Premiului Nobel privind încălcările drepturilor omului, dar care ar fi garantate de integrarea europeană. Grecia este Republica de la Weimar pe Marea Egee a eurocraţilor. Ei au ajutat la construirea ei.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect