Este o zi bună pentru Europa, sau mai degrabă a fost o noapte bună. Acordul privind uniunea bancară, încheiat târziu în seara zilei de miercuri 18 decembrie la Bruxelles, reprezintă un progres important în integrarea europeană. Un pas în direcţia cea bună, oricât de incomplet ar fi.
Şi ar trebui să liniştească investitorii şi pieţele. Va permite consolidarea unui sector bancar european care are încă multe probleme. În urma catastrofei din 2008, Statele Unite ale Americii au fost mai iuţi în asanarea băncilor lor. Dar, mai fundamental, uniunea bancară completează arhitectura zonei euro, a cărei fragilitate şi şubrezenie au fost scoase în evidenţă de criză.
Cu armonizarea bugetară, fondurile europene de solidaritate europeană, şi poate, într-o zi, coordonarea politicilor economice, uniunea bancară propteşte uniunea monetară. Venise vremea. Ea încearcă să rupă legăturile dintre criza bancară şi datoriile suverane. Pentru a împiedica efectele de contagiune care au făcut să devină posibil ca bănci gestionate extrem de prost - în Atena, Dublin, Madrid sau Cipru - să conducă state în prag de faliment şi să pună în pericol supravieţuirea întregii zone euro.
BCE va supraveghea 130 de instituţii
Rezultat al unui compromis între sudul şi nordul zonei euro, acordul încheiat miercuri trebuie să mai fie aprobat de şefii de stat şi de guvern ai Uniunii, apoi votat de Parlamentul European. [[Uniunea bancară va fi organizată în jurul a două misiuni: supravegherea băncilor şi rezolvarea crizelor bancare]].
Primul capitol este cel mai radical şi cel mai inovator. Se înlătură sarcina supravegherii băncilor din mâinile autorităţilor naţionale pentru a o încredinţa Băncii Centrale Europene, BCE, cea mai performantă dintre instituţiile Uniunii. Ea va supraveghea direct circa 130 de instituţii cu riscuri.
Este un salt de suveranitate cum UE nu a mai cunoscut de multă vreme. Dar este binevenit. Şi chiar logic într-o zonă monetară unică. Şi în sfârşit, este întemeiat: exemplele grecesc, irlandez sau spaniol au demonstrat iresponsabilitatea anumitor autorităţi naţionale de reglementare - dacă nu chiar lipsa totală de reglementare...
Capitolul soluţionării crizelor bancare - recapitalizare sau falimentare ordonată a unei instituţii - este mai puţin novator. Aici se simte mâna Germaniei, care se opune a orice s-ar asemăna cu un "transfer" înăuntrul zonei euro. Nici vorbă aici de a înfiinţa un fond public gestionat de una dintre instituţiile Uniunii - Comisia se oferise candidat - pentru a oferi ajutor direct unei bănci la ananghie.
Pentru esenţial, se rămâne în domeniul naţional. În fiecare ţară privită de acord, sectorul bancar va trebuie să contribuie la un fond de soluţionare. Această asigurare va fi implementată progresiv, şi va fi cu adevărat comună abia în 2026, când ar trebui să fie capabilă să mobilizeze 60 de miliarde de euro.
Astfel continuă lenta redresare a zonei euro. Acordul de miercuri însoţeşte revenirea pe pieţe a Spaniei şi Irlandei. Totul este încă fragil, dar pe drumul cel bun.