Criza zonei euro

“Memorandumul Merkel”

Publicat pe 10 august 2012 la 13:56

Cover

Cine ştie, este posibil ca Angela Merkel să se gândească chiar în momentul de faţă la cum să scindeze zona euro”, scrie The Economist în ultimul său comentariu despre opţiunile pe care le are la dispoziţie cancelarul german. Într-un mesaj caricatural adresat Dnei Merkel “redactat în cel mai mare secret de către câţiva responsabili de încredere”, ziarul schiţează genul de sfaturi pe care l-ar putea primi dânsa. Evaluând situaţia actuală, săptămânalul scrie:

Pe şleau, planul nu funcţionează. Grecia este o zonă calamitată. Irlanda şi Portugalia fac ceva progrese… dar mai au o cale lungă de străbătut şi ar putea fi scoase din cursă cu uşurinţă. Şi mai rău, Spania pare că ar avea nevoie de un plan complet de salvare, în locul celui parţial acordat băncilor sale, care speraţi să fi fost suficient.

Ziarul continuă să enumere argumentele în favoarea şi împotriva unui “Grexit” şi a părăsirii zonei euro şi de către alte ţări. În stilul unei note interne care circulă la nivel înalt, sunt detaliate dificultăţile legale ale ieşirii din zona euro, care este comparată cu “un Hotel California pe care nu-l poţi părăsi niciodată” (precum versurile cântecului grupului The Eagles). În cele din urmă, consilierii fictivi conchid:

Newsletter în limba română

Din cele două opţiuni, noi considerăm că o separare de proporţii mai mari este mai logică în ansamblu, din punct de vedere economic, decăt ieşirea numai a Greciei. Dar trebuie să subliniem că riscurile economice şi financiare asociate unei derive negative sunt mult mai mari, şi punerea în aplicare a acestui plan ar fi proporţional mult mai dificilă decât scoaterea în afară numai a Greciei. În cele din urmă, dezavantajul corespunzător celor două opţiuni, chiar dacă acestea funcţionează, este că multe din avantajele lor se vor vedea pe viitor… în timp ce costurile se vor resimţi pe moment, şi vor fi imputate dumneavoastră şi guvernului pe care îl conduceţi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect