In prezent, notează observatorii, AKP, care a obţinut 315 locuri din 550, poate guverna de unul singur, însă va trebui să-şi găsească aliaţi pentru a putea modifica, aşa cum doreşte, Constituţia, şi pentru a putea trece la regimul prezidenţial dorit de Erdoğan.
“Acum va trebui să adoptăm o Constituţie civilă”, scrie ziarul pro-guvernamental Sabah, care titrează pe prima pagină "Revoluţie în urne”, şi subliniază cum actuala, chiar fiind modificată de mai multe ori, este încă cea adoptată dupa lovitura de stat militară din 1980. Editorialistul Yavuz Donat remarcă, în ceea ce-l priveşte, că
AKP se află la putere pentru a patra oara la rând, un record. Dar ceea ce contează este mai ales faptul că Turcia a reuşit să organizeze aceste alegeri, în ciuda tuturor provocărilor.
Newsletter în limba română
“1 noiembrie va rămâne în analele istoriei noastre politice”, triumfă un cotidian apropiat AKP, Yeni Şafak, care salută "Magnifica victorie !” a partidului prezidenţial şi pentru care
Turcia s-a unit pentru a rezista ameninţărilor interne şi externe. Obţinând o victorie zdrobitoare, AKP este din nou singurul partid la putere. El îşi ameliorează astfel scorul în toate provinciile ţării, luând din vocile CHP social-democrat şi kemalist, MHP dreapta naţionalistă şi HDP pro-kurd.
Pentru cotidianul de opoziţie kemalist Cumhuriyet, "Frica a câştigat". In paginile sale interne, editorialistul Orhan Bursali cere ca Erdoğan să pună capăt strategiei tensionate care a dus la victoria partidului său :
dacă sondajele s-au înşelat global, aveau dreptate cel puţin dintr-un punct de vedere : securitatea este preocuparea numărul unu a alegătorilor ei ! Toate celelalte probleme au trecut pe planul doi. […] AKP va continua oare politica sa represivă şi autoritară după alegeri ? Să sperăm că nu va fi cazul. Erdoğan trebuie să renunţe la politica sa militaristă. Frica sa cea mai mare este pierderea puterii, iar astăzi, el nu mai are de ce să se teamă. Nu problemele economice vor fi cele care vor împinge AKP să aibă o politică şi mai autoritară.
In coloanele ziarului Hürriyet, Mehmet Yilmaz afirmă că este vorba de ”alegere cu mulţi învinşi şi cu un singur câştigător: Erdoğan”. Editorialistul cotidianului laic mai scrie, mai ales, că
partidul pro-kurd HDP a trecut de pragul electoral la mustaţă [de 10%]. Unul dintre motive este că nu a înţeles că vocile obţinute anterior erau “împrumutate” şi că atacurile Partidului muncitorilor din Kurdistan (PKK) au transformat numeroase oraşe din sud-estul ţării în focare de război. HDP nu a luat o poziţie clară împotriva acestor acte. Pe scurt, nu a fost capabil să se elibereze de “tutela militară” a PKK. [Cât despre Erdoğan], el nu va putea, probabil, să instaureze un sistem prezidenţial, dar putem spune deja cu siguranţă că va transforma sistemul actual într-unul semi-prezidenţialism latent. Din această alegere putem trage o singură concluzie : Turcia se îndreaptă spre o dictatura unipersonală. Atât oamenii cât şi guvernul au găsit ce au căutat.
"Singur la putere”, titrează ziarul de opoziţie Zaman, al cărui editorialist Mümtaz'er Türköne scrie că “ceea ce a lipsit din această alegere este legitimitatea”. Türköne se referă la ocuparea, cu trei zile înainte de vot, a două canale de televiziune apropiate – ca şi Zaman – de confreria imanului în exil Fatullah Gülen, cândva sprijin al lui Erdoğan dar astăzi cel mai înverşunat adversar. Pentru Türköne,
nu se poate spune că aceste alegeri au avut loc într-un context just, transparent şi democratic.
"AKP condus de Recep Tayyip Erdoğan a câştigat o victorie clară în 1 noiembrie 2015", recunoaşte intelectualul de stânga Murat Belge în Taraf. Potrivit belgianului,
Erdoğan mizase deja victoria sa pe ameninţare şi frică. Această strategie politică a mers bine şi au câştigat. Nu pot prezice ce se va întâmpla acum căci nimeni nu ştie dacă Tayyip Erdogan are intenţia azi să se îndrepte spre 16 alte ţări turcofone sau să pronunţe în zilele următoare un discurs marcant de tip Mankurt. Dar, orice ar face, este clar că are cu el sprijinul democratic al poporului său. Putem spune deci că Turcia şi-a ales regimul pe care îl vroia.