Idei Lucrătorii detaşaţi

O reglementare mai strictă va dăuna Europei

Miniştrii Muncii din UE se întâlnesc astăzi la Bruxelles pentru a se pune de acord în privinţa modificării Directivei din 1996 referitoare la detașarea lucrătorilor. Polonia, care nu este de acord cu propunerile de executare a Directivei, a fost acuzată de către unele state membre de dumping social.

Publicat pe 9 decembrie 2013 la 16:27

În privinţa executării Directivei privind lucrătorii detaşaţi, Polonia a fost împinsă cu spatele de perete. O coaliţie puternică, în fruntea căreia se află Franţa şi Belgia, susţinută de Germania, face presiuni pentru schimbări în urma cărora cei mai afectaţi vor fi lucrătorii polonezi detaşaţi la muncă în străinătate. Polonia este un lider european în detaşarea lucrătorilor, trimiţând la muncă în străinătate aproximativ 250 000 de persoane în fiecare an.

Înăsprirea drastică a reglementărilor privind detaşarea lucrătorilor are un singur scop: reducerea afluxului de muncitori din Polonia şi din celelalte state membre din Europa de Est către ţările bogate din Europa de Vest.

Propunerile de executare a Directivei reprezintă un nou capitol din seria de măsuri care vizează închiderea uşilor Europei în faţa populaţiilor sărace din est, cum ar fi măsurile împotriva “turismului pentru ajutoare sociale” din Marea Britanie şi Germania, expulzările romilor din Franţa, sau plângerile împotriva lucrătorilor polonezi în Olanda, care sunt acuzaţi nu numai de a lua locurile de muncă ale olandezilor, dar, de asemenea, de a nu se comporta în mod corespunzător în locuri publice.

În numele sloganurilor populiste

Toate acestea sunt cu mult mai mult decât nişte idei controversate lansate de către politicieni mărunţi care încearcă să exploateze animozităţilor naţionale în scopul unui câştig electoral. În timpul negocierilor privind executarea Directivei referitoare la detaşarea lucrătorilor, Belgia a acuzat direct Polonia de dumping social, ca şi cum ar fi uitat că puţini lucrători flamanzi şi valoni sunt dispuşi să ocupe genul de locuri de muncă încredinţate celor din Polonia.

Newsletter în limba română

Şi că ei nu-şi vor schimba atitudinea odată cu închiderea uşii pentru lucrătorii polonezi detaşaţi. Polonezii şi alţi est-europeni vor continua sa vină pentru a efectua muncile grele şi prost plătite pe care muncitorii francezi sau germani nu vor să le efectueze. Doar că de data aceasta va fi sub formă de muncă la neagru, pentru care nu vor fi plătite taxe – aşa că, probabil, salariile orare vor scădea şi mai mult, de fapt.

Singurii beneficiari ai soluţiilor care urmează să fie discutate astăzi la Bruxelles vor fi intermediarii necinstiţi. Lucrătorii din Europa de Est vor fi afectaţi în mod negativ, pentru că vor trebui să intre în zona economiei “gri”; la fel şi bugetele naţionale, private de impozitele plătite în prezent de către lucrătorii detaşaţi în mod legal. Dar cel mai mare perdant va fi Europa. În numele sloganurilor populiste, este pe cale de a face un pas înapoi uriaş în domeniul uneia dintre realizările sale majore: libera circulaţie a persoanelor şi a serviciilor.

Din Belgia

Un simbol transformat într-un exemplu negativ

“Munca ‘low cost’ divizează Europa”, constantă La Libre Belgique, estimând că dosarul detaşării lucrătorilor europeni este “simbolic”,

deoarece principiul, nobil, al liberei circulaţii a persoanelor reprezintă o piatră de temelie a construcţiei europene. Deoarece, deviindu-l cu neruşinare pentru a îl transforma într-un instrument de dumping social, unele companii fără scrupule contribuie la transformarea Europei într-un sistem negativ. Deoarece acest caz este simbolul întruchipat al unui proiect comunitar neterminat, în care libertăţile acordate în numele competitivităţii au deschis uşa pentru prea mult exces.

Conform cotidianului din Bruxelles,

a venit de mult timpul pentru a deschide în sfârşit, cu adevărat, capitolul Europei sociale, creând poduri pentru o armonizare care să tindă spre nivelul superior. Iar asta pentru a nega impresia pe care o au din ce în ce mai mulţi cetăţeni, de a fi o variabilă de ajustare, şi nu beneficiarii reali ai acestei mari pieţe care le-a fost atât de lăudată. Dacă refuză această evidenţă, cele douăzeci şi opt [de state membre] vor oferi euroscepticilor un bulevard pentru următoarele alegeri. Ceea ce nu este de bun augur nici pentru o Europă mai solidară, nici pentru un viitor mai prosper.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect