Paris cedează asupra euroobligaţiunilor

Publicat pe 21 iunie 2012 la 11:50

Euroobligaţiunile, nu chiar imediat. Franţa, prin vocea Primului său ministru, a acceptat ceea ce Germania repetă de mai multe luni. Într-un interviu acordat săptămânalului germanDie Zeit, Jean-Marc Ayrault recunoaşte că

o punere în comun a datoriilor necesită o mai mare integrare politică, iar aceasta din urmă va lua câţiva ani buni până la punerea sa în aplicare. Doar că nu ne putem permite să aşteptăm până atunci. Încă o dată, timpul nu mai are răbdare.

Şeful guvernului francez, criticând încă o dată austeritatea, evocă totuşi alte soluţii posibile pentru ieşirea din euro:

Trebuie să ne îndreptăm spre o supraveghere bancară comună, cu un sistem european de garantare a depozitelor. Putem găsi în acelaşi timp soluţii care să permită statelor să aibă acces mai uşor la mijloacele financiare [...]. Pe termen scurt, rolul Mecanismului European de Stabilitate (MES) ar trebui întărit. În anumite condiţii, ar trebui să fie autorizat să acţioneze asemeni unei bănci, pentru a evita ca statele să se îndatoreze încă şi mai mult pe spatele contribuabililor.

Newsletter în limba română

La Paris, La Tribune constată"aliniindu-se pe euroobligaţiuni, noul guvern francez abandonează esenţialul programului său european". Amintind criticile aprinse adresate propunerilor lui François Hollande către cancelarul german, Angela Merkel, cotidianul consideră că

noul preşedinte a primit o lecţie. Deci a uitat de promisiunea de a pune în comun a datoriilor care, acum o lună, încă era vârful său de lance. [...] Aşa cum a uitat şi ideea de a remodela Banca Centrală Europeană după modelul Fed [banca centrală americană], un veritabil casus belli pentru Berlin. Aşa cum a uitat şi de renegocierea pactului bugetar pentru a insera 'un capitol dedicat creşterii economice', renegociere redusă acum la mici măsuri punctuale în care nimeni nu poate să creadă la modul serios, cum că vor avea vreun oareşcare impact asupra conjuncturii franceze, şi încă şi mai puţin, franceze.

"Cu toţi aceşti paşi înapoi, trage concluzia La Tribune, Paris are acum evidenţa poziţiei sale foarte slabe în Europa".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect