Ministrul irlandez al Finanţelor explică faptul că guvernul caută cu UE şi FMI mijloacele de a reduce costul salvării băncilor ţării.
Coaliţia discută cu UE pentru a uşura povara datoriei, declară Noonan – The Irish Times
Cincisprezece milioane de italieni nu îşi declară veniturile. Guvernul lui Mario Monti pune la punct un plan de schimb de informaţii cu băncile.
Newsletter în limba română
Vânătoarea de fraudatori fiscali – La Repubblica
Cei care au ocupat curtea din faţa catedralei londoneze au decis să plece înainte de a fi expulzaţi. Prezenţi din 15 octombrie, indignaţii vor fi autorizaţi să păstreze o prezenţă simbolică.
Manifestanţii cer să pună un termen ocupării catedralei Saint Paul – The Independent
La doi ani şi jumătate după destituirea ultimului preşedinte, Parlamentul încă nu a reuşit să-şi aleagă şeful statului. Pe 16 decembrie, preşedintele în funcţie şi candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană – şi singurul candidat -, Marian Lupu nu a obţinut cele 61 de voturi necesare. Noi alegeri legislative ar putea deci să aibă loc.
16 decembrie 2011: o “farsă” sau o zi “istorică” – Timpul
Ministrul de Interne reacţionează referitor la îndoielile în privinţa poliţiei, după violenţele care au avut loc pe 16 şi 17 decembrie, în cartierul congolez din Bruxelles, în timpul protestelor partizanilor lui Etienne Tshisekedi, care denunţau fraudele din timpul realegerii preşedintelui Republicii Democrate Congo, Joseph Kabila.
Milquet refuză laxisimul în cartierul Matonge – Le Soir
Jumătate din vinurile de pe piaţa românească sunt contrafăcute, potrivit unui studiu realizat de Protecţia Consumatorului.
Cum poţi transforma apa în vin? Secretul lui Bachus – România liberă