România, 10 puncte (la Salonul de carte de la Paris)

Publicat pe 22 martie 2012 la 13:01

Aserţiunea poate să vă pară bizară, din punct de vedere al informaţiei: România nu a fost (încă) niciodată invitat de onoare laSalonul cărţii din Paris(care a avut loc anul acesta între 16-19 martie). Singurul moment în care literatura română însăşi a fost “la loc de onoare” în Franţa a fost în 2007, în timpul unor “Belles Etrangères, şi apoi în 2010, când Courrier International a oferit premiul pentru cel mai bun roman străin pentru “Cruciada copiilor”,de Florina Ilis.

Şi totuşi, văzând câteva saloane de carte la Paris, în aceşti ultimi ani, pot să afirm, fără umbră de ezitare, că România a câştigat. De la un an la altul, de la un stand la altul, umilul muritor care vizitează la pas acest imens târg al cărţii, dacă are curiozitatea să viziteze standul românesc, a putut vedea transformări fabuloase.

Acum cîţiva ani, standul era minuscul, iar cărţile, rare, nu erau de vânzare. Pleca frustrat, fără nimic. Nicio activitate prevăzută, nici conferinţe, dezbateri, cărţi sau autori. Apoi, după ce a fost numită în fruntea Institutului Cultural din Paris poeta Magda Cârneci, standul s-a transformat: puţin câte puţin, cărţile au apărut la vânzare, au existat prezentări, dezbateri, care au culminat cuimensul colocviu de anul trecut, despre Emil Cioran. O reuşită despre care s-a vorbit mult în Hexagon. Din 2011, o nouă directoare, Katia Danilă, şi încă o schimbare: nu numai că ICR a organizat o dezbatere lăudată de Le Nouvel Observateur, despre Panait Istrati, “Gorki al Balcanilor”, dar a şi propus un concurs literar dedicat povestirilor având ca subiect România.

În plus, spaţiul rumanofon al salonului a devenit un adevărat loc propice întâlnirilor, literaturilor, unde cel care trece pe acolo poate să cumpere cărţi în română, autori români traduşi în franceză, şi poate respira puţin aer proaspăt românesc. Şi moldovenesc, de altfel, căci autorii moldoveni sunt de acum la panoul de onoare în acest stand.

Impropriu deci de acum numele de “stand al României?” Eu propun ca de la anul să-l numim pur şi simplu “stand al spaţiului românofon”. Mai mult, personalul Institutului român a făcut o muncă extraordinară, trimiţând tuturor celor care aveau chef să vină să viziteze standul, să asculte conferinţe, etc, invitaţii gratuite pe mail.

Atunci, la ce serveşte ICR? La mai multe decât ne imaginăm. Mai ales la Paris, unde, personal, am avut un regret. Că excelentul Vlad Mixich, confratele meu, care face un portret, via o schiţă a lui Horia Roman Patapievici (director al reţelelor ICR), al instituţiilor culturale româneşti din lume, a uitat să vorbească de Paris. Îi propun o pedeapsă: să vină să petreacă o lună la sediul ICR Paris, cu scopul de a vedea cu proprii săi ochi cum se mişcă aici lucrurile, cât e de substanţială activitatea şi cum vorbeşte ICR Paris despre România. Memoria este egoistă, ştiu, dar cum să uităm Nopţile bizantine ale lui Montserrat şi Jordi Savall, de exemplu....

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!