Alegeți o limbă
Ce s-ar întâmpla dacă una dintre "ţările asistate" ar zice într-un sfârşit "nu"? Aceasta este întrebarea pe care unii responsabili ai troicii creditorilor internaţionali (FMI , BCE , CE) încep să şi-o pună despre Grecia. După un an în care cerinţele de reforme au fost întâmpinate cu o îndărătnicie crescândă, guvernul grec de coaliţie tot repetă că nu va mai accepta nicio măsură de austeritate.
În multe privinţe, Grecia nu mai şochează. Cum marea parte a datoriilor sale este deţinută de salvatorii instituţionali - guvernele europene, instituţiile zonei euro şi Fondul Monetar Internaţional - pieţele financiare nu-i mai dau atenţie.
Iar disputele dintre Atena şi gestionarii planurilor de salvare au devenit atât de curente încât trec acum neobservate, inclusiv la Bruxelles şi Berlin, unde decidenţii politici s-au obişnuit cu capriciile Greciei.
Dar, judecând după exasperarea palpabilă care domneşte zilele acestea în rândul negociatorilor, din jurul meselor rotunde, care se lungesc de aproape două luni, pare să se desprindă o schimbare de metodă, şi nu numai de ton.
Riscuri politice
La prima vedere, subiectul litigiului este bine cunoscut. O "gaură" de aproape de 1.5 miliarde de euro, apărută în bugetul 2014 al guvernului grecesc, şi care trebuie să fie astupată înainte de plata următoarei tranşe de ajutoare. Trebuie revizuit şi programul de privatizare, o sursă de conflicte, şi aprobate reforme structurale, precum stabilirea unui moratoriu asupra confiscărilor de bunuri ipotecate.
Dar, pentru cei care lucrează la programul grecesc de mai mulţi ani, ceva şi mai fundamental pare să fie pe cale să se schimbe. [[Atena, care se ştie că nu îndrăgeşte reformele, are din ce în ce mai puţine motive să coopereze]].
"Pe şleau, ceea ce se întâmplă este că încep să fie victime politice", a comentat un negociator al troicii."Nemulţumirea a devenit un val care i-a luat pe toţi".
Desigur, această nemulţumire provine în mare parte din sentimentul de "saturare faţă de reforme", care a lovit Grecia şi alte ţări asistate de la punerea în aplicare a planurilor de salvare. Dar unii se tem că noile calcule strategice ale Atenei vor fi dăunătoare pentru încheierea unui acord .
Guvernul grec ia în considerare în primul rând riscul politic. Deşi a supravieţuit unui nou vot de încredere în această lună, majoritatea parlamentară se subţiază văzând cu ochii, nemaifiind majoritară decât cu patru locuri dintr-un parlament de 300.
Şi, spre deosebire de Portugalia, al cărui guvern de coaliţie a trecut şi el recent la un pas de prăpastie, opoziţia grecească nu este un partid tradiţional care să fi participat deja în trecut la planurile de ajutor. Syriza, din extrema stângă, a convins aleşi de stânga din toate mişcările - inclusiv membri ai Pasok, partidul tradiţional de centru-stânga, partener al coaliţiei guvernamentale - să se întoarcă împotriva programului de ajutoare.
În timp ce Syriza dovedeşte în mod regulat că este cel mai mare partid din Grecia, Pasok agonizează, ajungând uneori chiar în spatele partidului neo-nazist Zorii Aurii. O eventuală prăbuşire a guvernului de coaliţie ar putea însemna sfârşitul programului de ajutor sub forma actuală.
Schimbare de ton
Dar în Grecia este pe cale să se petreacă şi o altă schimbare, mai puţin observată dar mult mai importantă. Guvernul primeşte mai mulţi bani decât cheltuieşte - fără a pune la socoteală plata dobânzii pe datoria publică. Acest "excedent bugetar primar" înseamnă că [[banii din veniturile fiscale excedentare, smulşi din buzunarele alegătorilor greci, ajung în cele ale creditorilor ţării]].
Acesta este oare motivul intransigenţei reînnoite a Atenei? Responsabilii troicii nu sunt de acord în această privinţă. Oricum, istoria a arătat că guvernele care beneficiază de un ajutor internaţional devin mult mai puţin cooperative de îndată ce sunt în măsură să-şi gereze singure afacerile curente. De fapt, dacă Atena ar cere propriei sale bănci centrale să salveze sectorul financiar, Grecia nu ar mai avea multe motive de a continua să ramburseze UE şi FMI.
Motivaţiile nu mai sunt aceleaşi nici în zona euro. Mulţi cred deja că asistenţa oferită de zona euro şi mecanismele create între timp vor împiedica răspândirea crizei greceşti la celelalte state membre. Următorul mare cec de rambursare al datoriei greceşti, cu scadenţă în luna mai, este destinat Băncii Centrale Europene. Până atunci, nu există practic niciun motiv de a debloca noi ajutoare în favoarea Atenei.
Multe persoane, atât din cadrul troicii cât şi din ministerele de finanţe ale statelor membre, prezic de la bun început că ieşirea Greciei din zona euro este inevitabilă. Şi dacă Atena şi creditorii săi publici nu găsesc noi motive pentru a ajunge la un compromis, acest scenariu riscă să se adeverească.
