Analiza presei Comerţ internaţional

Ton ridicat între Bruxelles şi Moscova

Publicat pe 13 iunie 2013 la 13:07

În momentul în care Bruxelles se luptă împotriva dumpingului chinez şi se pregăteşte să evite asalturile americane pentru a conclude un acord de liber schimb acceptabil, diferendul comercial între Uniunea Europeană şi Rusia apare drept “un război comercial uitat” consideră Libération. Într-adevăr, potrivit cotidianului francez,

de luni de zile, Rusia [care a aderat la Organizația Mondială a Comerţului (OMC) pe 22 august 2012], al treilea partener comercial al Uniunii după Statele Unite şi China, multiplică obstacolele pentru exporturile europene. Atât de mult încât, de acum, aproape toate produsele importante sunt atinse: automobile, agricultură, lemn, hârtie. Pierderile europenilor se învârt în jurul a 7 miliarde de euro pe an.
De aceea, arată Libération, Comisia Europeană se pregăteşte să sesizeze Organizaţia Mondială a Comerţului “din luna iulie”

referitor la taxele pentru maşinile importate, […] pe primul loc la exportate din UE spre Rusia (10,5 miliarde de euro pe an). Moscova va impune, [din 16 iunie] drepturi antidumping la autovehiculele comerciale uşoare Volkswagen şi Mercedes (cu rata de 29,6%) şi Fiat (23%).
Libération aminteşte că europenii au fost divizaţi mult timp pe subiect între
unii, precum Germania, care în ciuda taxelor rămâneau în mod global câştigători şi alţii, precum Polonia, încântaţi să ia locul lăsat vacant de cei care nu mai puteau exporta.
Dar de aceasta dată, conchide ziarul, Vladimir Putin
mergând prea departe şi arătându-se prea brutal, a reuşit să creeze un front unit împotriva lui.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect