Planul de investiţii Juncker

“Ultima şansă de a traversa criza”

Preşedintele Comisiei Europene a prezentat în 26 noiembrie un plan de investiţii, de 315 miliarde de euro, pentru a relansa economia europeană.

Publicat pe 2 decembrie 2014 la 09:41
Angela Merkel, Matteo Renzi, Jean-Claude Juncker, François Hollande.

Bugetul UE va furniza 16 miliarde de euro, plus alte cinci care se vor adăuga din partea Băncii Europene de Investiţii. Restul va fi finanţat de investitori particulari. Această revistă a presei a fost realizată cu sprijinul eurotopics.

“Bruxelles ia iniţiativa. Este un semnal, o trezire la viaţă”, scrie Die Welt. Cotidianul conservator german consideră că planul Juncker este cea mai bună măsură posibilă pentru a ajuta ţările europene care sunt lovite de criză, şi adaugă că

Cover

UE deblochează o cifră relativ limitată de mijloace publice, fără a crea noi datorii, pentru a crea un fond care aduce totuşi garanţii creditorilor particulari şi îi incită să investească. Este greu de spus, dimpotrivă, dacă Bruxelles va reuşi într-adevăr să atragă volumul de investiţii pe care îl doreşte. Există deci riscul ca numărul suficient de proiecte şi investitori să nu fie găsit. Căci, la urma urmei, aceştia nu vor investi în proiecte structurale, energetice şi numerice decât dacă perspectivele de randament sunt favorabile şi dacă fiecare ţară va avea condiţii care să le permită.

“Comisia joacă riscant mizând foarte puţin”, comentează La Libre Belgique, potrivit căreia

Cover

planul este riscant. Un eşec ar costa însăşi credibilitatea Comisiei precum şi cea a proiectului european, care ar fi şi mai slăbit iar speranţa ar deveni rapid deziluzie. Obligate mereu să respecte disciplina bugetară, rugate să implementeze reforme structurale uneori foarte dureroase, statele membre plătesc încă un preţ ridicat pentru a traversa criza. Este rândul sectorului particular, de acum înainte, să-şi asume responsabilitatea.

Austriacul Die Presse este mai degrabă sceptic şi consideră că planul Juncker nu va fi suficient pentru a readuce la viaţă slaba economie europeană, mai ales din cauza stării proaste a bugetelor unor ţări:

dacă întreprinderile trebuie să se teamă de o sarcină fiscală în creştere, din cauza creşterii datoriei, ele vor face investiţii slabe. Stimulii bazaţi pe investiţii care se bazează pe datorii se dovedesc mai degrabă contraproductivi.

Planul de investiţii Juncker este ultima şansă de a salva UE, scrie ziarul spaniol El Periódico, care aşteaptă reacţia sectorului particular:

nu are fi deloc prima oară când anunţăm un asemenea program şi la final el nu dă rezultate. Ţinând cont de greaua procedură birocratică europeană, răgazul de trei ani pare şi el destul de scurt pentru a crede că va genera rezultate palpabile. Juncker are totuşi dreptate când afirmă că este ultima şansă pentru a traversa criza. Dacă acest proiect nu va reuşi, ar fi nu doar un simbol al eşecului Europei, ci şi unul al eşecului proiectului european ca atare.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect