Alegeți o limbă
Uniunea bancară este astăzi un test pentru viitorul zonei euro. Ar fi un semn bun ca această uniune să progreseze, şi un semn prost dacă ar da înapoi. Dar deşi mai multă Europă este o soluţie sigură, situaţia este totuşi încâlcită deoarece poziţiile naţionale şi instituţionale sunt prea divergente.
Întrebarea fundamentală este cum ar face faţă această uniune bancară unei eventuale datorii bancare de mari proporţii. Germania întreabă scurt: cine se va însărcina cu bilanţul unei bănci care se apropie de faliment (cum ar fi Bankia) şi, de altfel, cine va garanta depozitele unei entităţi cu probleme?
Cele două etape prevăzute de Schäuble
Acestea sunt probleme reale, şi ar trebui să începem prin a le rezolva la nivel naţional, crede Berlinul. BCE, la rândul ei, afirmă că uniunea bancară trebuie să meargă înainte. Polemica este pozitivă, fiindcă soluţiile acestor probleme reale nu vor mai putea fi virtuale. Europa a intrat acum într-o epocă de realism, ieşind din cea a declaraţiilor. Se poate spune că este o adevărată provocare.
Actualmente facem faţă unui nou val de scepticism european, care prezice că am putea asista la răstignirea zonei - cu Nordul într-o parte şi Sudul în cealaltă - dar faptele nu prea confirmă această idee. Reuniunile financiare interne sunt atât de transparente încât chiar şi în Germania dezbaterea trece prin răsturnări năstruşnice de situaţie între [ministrul de Finanţe] Wolfgang Schäuble şi consilierul neamţ Jörg Asmussen, însărcinat cu relaţiile internaţionale la BCE.
Pentru Schäuble, băncile europene deţin multe credite toxice ascunse şi acordate întreprinderilor şi instituţiilor publice. Dacă uniunea bancară este înfiinţată prea în grabă, fondul financiar presupus să garanteze echilibrul general va fi supraîncărcat cu datorii irecuperabile. Din acest motiv, Wolfgang Schäuble cere un proces în două etape: mai întâi trebuie să aibă loc operaţiuni de asanare la nivel naţional, cu toate reformele şi ajustările necesare, şi abia apoi să se deschidă calea pentru viitoarele riscuri ale zonei euro. Cu alte cuvinte, datoria nu va dispărea prin miracol aruncând-o în ograda altora - adică pe spinarea contribuabililor din zona euro - fiindcă fiecare trebuie să îşi asume datoria. Acesta este principiul responsabilităţii.
Să acţionăm cu toţii împreună
BCE, potrivit spuselor lui Jörg Asmussen, are capacitatea de a îmbina supravegherea bancară şi detectarea riscurilor în sistemul pe care îl supraveghează, ceea ce i-ar permite şi să lucreze la neutralizarea lor. Rămâne deschis subiectul responsabilităţilor legate de cererile celor afectaţi de lichidarea unei bănci, precum şi cel al gestionării unui fond de sprijin pentru băncile aflate la ananghie. Toate acestea se pot face şi trebuie făcute. De noi toţi, lucrând împreună.
Şi, deşi această polemică generează gălăgie şi confuzie, Eurogrupul a admis că obiecţiile germane sunt rezonabile, urmărind în acelaşi timp integrarea bancară. Probabil şi-a dat seama că noua normalitate nu este rezultatul complezenţei, ci al unei reevaluări a exigenţelor globalizării.
