Unul din podurile care leagă zonele albaneze şi sârbeşti din Mitrovica, în Kosovo. Aprilie 2013.

Un pod pentru Balcani

Kosovo va fi şi al sârbilor. Conducătorii politici ai Belgradului şi ai Priştinei au decis astfel în cadrul unui acord care, pentru Balcani, reprezintă poate cu mult mai mult decât aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană.

Publicat pe 7 august 2013 la 11:13
Unul din podurile care leagă zonele albaneze şi sârbeşti din Mitrovica, în Kosovo. Aprilie 2013.

Podurile leagă şi separă Balcanii. Cel din Mostar a simbolizat timp de patru secole coexistenţa între creştini - catolici şi ortodoxi - şi musulmani. Construit de otomani în secolul al XVI-lea, a existat până în 1993, an al distrugerii sale de croaţii din Bosnia. Mesajul trimis era foarte clar: nicio unitate în Balcani. Un alt pont din Balcani, care unea cândva albanezii şi sârbii din Mitrovica, este încă în picioare, dar este baricadat de ani de zile, rămânând un simbol al împărţirii Kosovo.
Podul peste râul Ibar desparte partea din nordul Mitrovicei, sârbă, de partea din sudul oraşului, albaneză. La căderea nopţii, oraşul este iluminat şi dominat de biserica ortodoxă sârbă a Sfântului Dumitru, construită în 2005 pe colina care domină împrejurimile. Răsăritul soarelui aparţine în schimb muezinilor care, începând de pe malul sudic al râului, cheamă la rugăciune credincioşii. Cele două maluri ale râului au trăit într-o izolare totală în ultimii ani, întreruptă doar din când în când de revolte şi provocări.
Vara aceasta va fi poate decisivă pentru Mitrovica, pentru Kosovo şi pentru toţi Balcanii. Pe de o parte pentru că Croaţia a devenit cel de al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Pe de altă pentru că după săptămâni şi săptămâni de negocieri, Belgrad şi Pristina au reuşit să se înţeleagă asupra destinului sârbilor din Kosovo. Conducătorii europeni au apreciat acordul şi, drept recompensă, au deschis în iunie negocierile de aderare ale Serbiei şi au dat cale liberă Kosovo pentru a negocia un acord de asociere, prima etapă spre o integrare europeană.

Acordul codifică statutul sârbilor

Kosovo, o fostă provincie sârbească, este dominată pe plan etnic de albanezi: din 2 milioane de locuitori, doar 140 000 sunt sârbi. Aceştia trăiesc de ani de zile sub oblăduirea statului sârb, care plăteşte şcolile şi spitalele, salarii consecvente bugetarilor, poliştilor, care de fapt nu mai vin să lucreze de ani de zile. Sârbii revendică drepturi istorice pe pământurile kosovare, pe care îl văd ca pe un leagăn al naţiunii lor.
[[Kosovo s-a rupt de facto, de Serbia, cu 14 ani în urmă, proclamându-se independent în 2008]], fără ca acest statut să fie astăzi recunoscut de toate statele membre. Sârbii nu au acceptat niciodată secesiunea provinciei, iar fraza Kosovo je Srbija [Kosovo este Serbia] figurează în noua Constituţiei.
Primăvara trecută, la Bruxelles, primii miniştri sârb şi kosovar, Ivica Dačić şi Hashim Thaci, au început să reconstruiască poduri. Belgrad refuză în continuare să recunoască Priştina, însă noul acord codifică statutul sârbilor din Kosovo, ale căror enclave din nordul Kosovo funcţionau până în prezent ca şi cum ar fi făcut parte din Serbia. Acordul ar trebui să îi apropie de Priştina şi, în acelaşi timp, să le acorde o autonomie încă destul de echivocă.
Potrivit acordului, instituţiile sârbeşti din Kosovo ar trebui să fie înlocuite de instituţii noi, care depind de Priştina. Localităţile locuite de sârbi vor forma asociaţii cu putere decizională la nivel local. Acordul prevede în acelaşi timp asocierea structurilor judiciare şi ale poliţiei sârbeşti la structurile kosovare de stat. De acum înainte, sârbii îşi vor alege nu doar propriul şef de poliţie, dar şi deputaţii care dispun, ei, de un număr garantat de locuri în parlamentul naţional. În fine, contribuabilii sârbi vor beneficia de o amnestie fiscală, care va şterge cu buretele anii în care nu s-au plătit impozite, dar nici facturi pentru gaz, apă, electricitate.

O sursă de inspiraţie

Timp de ani de zile sârbii din Kosovo au refuzat sistematic vreun acord cu autorităţile din Priştina, lipsite, pentru ei, de orice undă de credibilitate (şi nu fără motiv). Neîncrederea lor s-a amplificat o dată cu numeroasele puncte obscure ale acordului.
Dacă lucrurile sunt destul de clare în ceea ce priveşte poliţia şi tribunalele, viitorul şcolii, al universităţii şi al sistemului medical, este mai puţin sigur. Subvenţionaţi de Belgrad, sârbii îşi câştigă binişor viaţa, în timp ce în instituţiile din Kosovo salariile sunt cu mult mai scăzute. Un medic dintr-un spital sârbesc din Mitrovica câştigă aproximativ 1000 de euro pe lună în timp ce în spitalele din Kosovo salariul este de patru ori mai mic.
Acest sistem provizoriu, întreţinut atâta timp de Belgrad, nu putea continua la infinit. Piaţa muncii este inexistentă cu desăvârşire în enclavele sârbeşti, unde singura alegere profesională existentă este cea a unui post de bugetar, sau crearea unei mici societăţi. Puterea sârbească, confruntată cu dificultăţi bugetare, nu mai putea menţine acest status quo.
[[Pristina este cu mult mai optimistă. Şeful diplomaţiei kosovare vorbeşte despre "prietenii noştri din Belgrad"]], evocând conducătorii sârbi şi prezintă acordul de la Bruxelles ca fiind un model care ar putea inspira alte ţări din regiune, unde există conflicte.
O parte din experţi nu ascunde o doză de scepticism. "Crearea de noi instituţii sârbeşti în Kosovo ar putea sfărâma ţara, ca în cazul Bosniei", consideră Ilir Deda, director al Institului Politic pentru Cercetare şi Dezvoltare din Kosovo.

UE, singura soluţie

Experţii subliniază refrenul repetat la Belgrad şi Priştina: "trebuie să mergem înainte, nu trebuie să vorbim despre trecut. Dar cum să vorbeşti despre normalizare, sau chiar despre împăcare, fără să reglezi problema trecutului", susţine unul dintre ei.
De ce s-a decis atunci oare Serbia să negocieze cu Kosovo? Pentru că nu avea nicio altă şansă pentru a putea lansa negocierile de aderare la UE. Astăzi, integrarea europeană este unica posibilitate pentru a scoate ţara din marasmul economic şi demografic. Sociologii consideră că la o populaţie de aproximativ 7.2 milioane de persoane, doar 5.2 milioane trăiesc în ţară şi 1.3 milioane au mai mult de 60 de ani, în timp ce vârsta medie este de 41 de ani. În Serbia sunt mai mulţi pensionari decât activi.
"Sârbii nu iubesc Uniunea, dar ştiu că este unica soluţie pentru ţara lor", explică sociologul Srdjan Bogosavljevic, *"sunt realişti şi nu cred nici într-o aderare rapidă la UE şi nici că Europa va schimba ceva pentru ei. Ei aleg Uniunea pentru ca viitorul să fie deschis pentru copii lor".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect