Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, la summit-ul ASEAN de la Phnom Penh din iulie 2012.

Vechiul Continent este încă în formă (2/2)

S-ar putea ca Uniunea Europeană să aibă anumite probleme, cum ar fi o slabă creştere demografică sau neînţelegeri interne. Dar ea rămâne totuşi o putere dinamică, aptă de a-şi decide soarta, susţin Mark Leonard şi Hans Kundnani.

Publicat pe 13 mai 2013 la 11:53
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton, la summit-ul ASEAN de la Phnom Penh din iulie 2012.

“Un deficit de democraţie”

Nu, dar are însă o problemă de legitimitate. De mai mulţi ani de zile, spiritele sceptice afirmă că Europa suferă de “un deficit de democraţie”, deoarece Comisia Europeană, care conduce destinele UE, nu este aleasă, sau deoarece Parlamentul European nu are suficientă putere. Ori, membrii Comisiei Europene sunt numiţi de guvernele naţionale alese prin vot direct, iar membrii Parlamentului European sunt şi ei aleşi direct de către europeni.

Deciziile privind Uniunea sunt luate, în general, în comun de către guverne, alese în mod democratic, şi de către Parlamentul European. Comparată cu alte ţări sau chiar cu o democraţie ideală, UE prezintă un echilibru al puterilor mai bun şi necesită o majoritate mai mare pentru adoptarea legilor. Uniunea Europeană nu duce lipsă deci de democraţie.

Zona euro, în schimb, prezintă o gravă problemă de legitimitate, însăşi din cauza construcţiei sale. Chiar dacă deciziile sunt luate de lideri aleşi democratic, UE rămâne un proiect fundamental technocratic fondat pe baza “metodei Monnet”, după numele diplomatului francez Jean Monnet, unul dintre fondatorii Europei integrate.

Această strategie progresivă – mai întâi o comunitate a carbonului şi otelului, ulterior o piaţă unică şi în sfârşit o monedă comună – a dus la ieşirea unui număr crescând de domenii din sfera politicului. Pe măsură ce progresa însă, acest proiect restrângea puterile guvernelor naţionale şi hrănea o reacţie populistă, de respingere.

Newsletter în limba română

Statele membre şi instituţiile UE deposedează astăzi sfera politică de noile sectoare decizionale în politica economică, deoarece sunt prea angajate în lupta împotriva crizei economice. Gravitând în jurul Germaniei, statele zonei euro au semnat un “pact bugetar” care le constrânge la austeritate până la o dată nedeterminată. Riscul ca această metodă să ducă la o democraţie lipsită de alegeri veritabile este real: cetăţenii vor putea schimba guvernul, dar nu politica.

Da, din acest punct de vedere, politica europeană suferă de un deficit de legitimitate; soluţia va veni fără nicio îndoială mai degrabă printr-o schimbare politică decât prin, de exemplu, o crestere a puterilor Parlamentului European. Nu daţi atenţie spiritelor sceptice – Europa nu suferă de niciun deficit de democraţie.

“Demografic, UE este fragilă”

Asemeni tuturor, sau pe aproape. Uniunea Europeană se confruntă cu o serioasă problemă demografică. Contrar Statelor Unite ale Americii – ale căror populaţie ar trebui să ajungă la 400 de milioane de locuitori în 2050 – populaţia UE ar trebui să depăşească cele 504 milioane de astăzi pentru a ajunge la 525 de milioane în 2035, înainte de a regresa progresiv pentru a se stabili la aproximativ 517 milioane în 2060, potrivit biroului European de statistici.

De altfel, populaţia europeană îmbătrâneşte. Anul acesta, numărul europenilor ajunşi la vârsta de intrare pe piata muncii îşi va începe declinul, este de 308 milioane astăzi, pentru a ajunge la 265 milioane în 2060. Ceea ce ar trebui să ducă procentul de dependent al persoanelor în vârstă (adică numărul de persone de peste 65 de ani raportat cu numărul total de persoane apte să muncească) de la 28%, în 2010, la 58% în 2060.

Problemele demografice nu sunt totuşi apanajul Europei. Cvasi-totalitatea marilor puteri ale lumii îmbătrânesc, în realitate, iar unele chiar mai spectaculos decât Europa. China, de exemplu, este ţara în care media de vârstă a populaţiei ar trebui să crească de la 35 la 43 de ani până în 2030, cea a Japoniei de la 45 la 52 iar cea a Germaniei de la 44 la 49. Cea a Marii Britanii, în schimb, va cunoaşte o modestă creştere, de la 40 la 42 de ani – deci un procent de îmbătrânire comparabil cu cel al Statelor Unite, una dintre puterile mondiale cu cele mai favorabile perspective demografice.

Demografia va cauza deci mari necazuri Europei. Dacă, pe termen scurt, jocul politic riscă să fie complicat de acest aspect, imigraţia va permite atât încetinirea îmbătrânirii cât şi a regresiei populaţiei Europei – tineri dornici să vină să se instaleze în Europa sunt cu duiumul. Pe termen mediu, statele membre ar putea, identic, să crească şi mai mult vârsta pensionării – un alt artificiu politic puternic cu care numeroase ţări cochetează astăzi. Pe termen lung, politicile de încurajare a natalităţii, cum ar fi ajutoarele, creditul de impozit şi structurile de primire subvenţionate de stat, ar putea incita europenii la a face mai multi copii. Fără îndoială însă, astăzi putem spune că Europa are un avans fată de restul lumii în lupta împotriva îmbătrânirii societăţii. China căruntă ar putea să înveţe ceva de la noi.

“Europa nu joacă niciun rol în Asia”

Fals. Se aude des – mai ales ieşind din gura lui Kishore Mahbubani (Singapore) – că dacă UE este destul de prezentă în zona vecinilor săi apropiaţi, ea nu joacă niciun rol în Asia, cea mai importantă regiune a lumii în secolul 21.

Ori, Europa este deja implantată aici. Este primul partener commercial al Chinei, al doilea pentru India, al doilea pentru Asociatia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ANASE), al treilea pentru Japonia, al patrulea pentru Indonezia.

Europa a jucat un rol crucial în luarea de sancţiuni împotriva Birmaniei – şi chiar în suprimarea lor ulterioară după introducerea reformelor de către junta militară. Europa a participat la calmarea conflictelor din Aceh, Indonezia, şi a fost mediator la Mindanao, în Filipine.

Sigur, Europa nu dispune de o flotă de război în Japonia (ca Statele Unite), dar anumite state membre joacă deja un rol militar în Asia: britanicii au instalaţii militare în Brunei, Nepal şi atolul din Diego Garcia, iar francezii au o bază navală în Tahiti. Iar aceste legături se intensifică pe zi ce trece.

Astfel, primul ministru japonez, Shinzō Abe, care încearcă să diversifice partenariatele militare japoneze, a declarant că doreşte să adere la Five Power Defence Arrangements, un tratat de apărare din care face parte şi Marea Britanie. Statele membre ale Uniunii Europene furnizează în acelaşi timp armament modern, ca avioane de vânătoare şi fregate, unor ţări democratice: India, Indonezia. Este totuşi ceva.

“Europa se va destrăma”

Este cam devreme să spunem aşa ceva. Riscul unei dezintegrări efective a Europei este real. Cel mai optimist scenariu ar fi apariţia unei Europe cu trei viteze, compunându-se dintr-un nucleu al zonei euro, de tări care au vocaţia de a se integra la un moment în zona euro, asemeni Poloniei, şi de ţări care beneficiază de o derogare, ca în cazul Marii Britanii, care nu are nici cea mai mică intenţie de a se dota cu moneda unică.

Un alt scenariu, mai sumbru, ar presupune că anumite ţări ale zonei euro, ca Cipru sau Grecia, ar fi forţate să părăsească zona euro, şi alte state membre, ca Marea Britanie, ar putea pur şi simplu să părăsească UE – un gest cu consecinţe foarte importante asupra resurselor UE şi asupra imaginii sale în lume. Ar fi dramatic ca o tentativă de salvare a zonei euro să se termine de fapt prin dezintegrarea Uniunii Europene. Europenii sunt însă conştienţi de existenţa acestui pericol şi există o anumită dorinţă politică de a preveni acest scenariu.

Sfârşitul lungii istorii a Europei încă nu a fost scris. Nu este vorba de a alege între o integrare mai strânsă sau dezintegrare. Totul va depinde de capacitatea sau incapacitatea Europei de a salva moneda euro fără a zdrobi Uniunea. Dacă vor reuşi să-şi pună în comun resursele, statele membre vor găsi locul care le revine de facto alături de Washington şi Beijing, pentru a construi împreună lumea secolului 21. După cum a declarat editorialistul Charles Krauthammer, vorbind despre Statele Unite, “declinul este o alegere”. Este şi pentru Europa.

Citiţi şi partea întâi.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect