Visul unei adeziuni fără sacrificii

În 4 decembrie, croaţii sunt chemaţi să-şi reînnoiască Parlamentul. Câteva zile mai târziu, Zagreb trebuie să-şi semneze aderarea la Uniune. Înainte de a intra în UE, în iulie 2013, ţara va trebui să treacă prin reforme grele. Dar nici guvernul, nici opoziţia nu par gata să o anunţe concetăţenilor lor.

Publicat pe 1 decembrie 2011 la 15:59
Zagreb, 17 septembrie. Primul ministru croat, Jadranka Kosor (la dreapta) primeste de la omologul său polonez, Donald Tusk, o copie a Tratatului de Adeziune a Croaţiei la UE.

Croaţia nu este Grecia sau Spania. Primul ministru, d-na Jadranka Kosor, nu este Giorgios Papandreu sau José Luis Rodríguez Zapatero. Liderul opoziţiei Social Democrate, Zoran Milanovic, este cu atât mai puţin Lucas Papademos, Mario Monti sau Mariano Rajoy.

Datoria, şomajul, recesiunea şi scandalurile politice interminabile zguduie Croaţia, această ţară modestă aflată la marginea Europei Centrale şi a Mării Mediterane care bate la uşa Europei, poate că nu au influenţă asupra sorţii monedei euro. Chiar şi Der Spiegel, cunoscut pentru poziţiile sale critice, consideră că Croaţia îşi merită încă biletul de intrare în Uniunea Europeană, obţinut cu greu.

Croaţia nu arată niciun semn de redresare economică

Situaţia economică din Croaţia se înrăutăţeşte, dar, confruntaţi cu probleme mult mai grave, Europa şi Washington nu-şi fac multe griji despre faptul că datoria publică croată a atins pragul considerat acceptabil pentru criteriile de convergenţă euro (aceasta a atins deja 57% din PIB), că şomajul este în creştere, chiar şi în timpul lunilor când turismul este în toi, că Croaţia nu arată niciun semn de redresare economică şi că, pe 15 martie, nota datoriei sale suverane va fi pentru prima oară afectată, în timp ce dobânda obligaţiunilor de stat este deja de aproape 7%.

Croaţia a ajuns aproape (dacă nu chiar a depăşit) de indicatorii care au provocat criza în Europa, deşi datoria ei este mai mică decât cea a Greciei, şomajul ei este departe de recordul Spaniei, şi dobânzile obligaţiunilor de stat sub cele ale Italiei. În medie, datoria Croaţiei este mai mică decât datoria celor mai multe ţări din zona euro, dar creşterea stagnează, reformele sunt îngheţate, ca şi investiţiile în noile tehnologii, iar investitorii i-au întors spatele. Înainte de aderarea sa la UE (iulie 2013), Croaţia trebuie să ducă la capăt privatizarea şi asanarea şantierelor navale. Şi, dacă actuala conjunctură nu se schimbă şi deficitul continuă să se adâncească (între 15 şi 17 miliarde de kunas acum - 2 la 2.3 miliarde de euro), Croaţiei îi vor trebui 77 şi nu 7 ani înainte de a putea adera la zona euro.

Timpul nu mai are răgaz cu corupţia endemică

Croaţia nu este încă în pragul falimentului, dar cu politica actuală nu mai are decât 3 sau 4 ani de răgaz, consideră Zeljko Lovrincevic, consilier economic al Jadrankei Kosor. Potrivit lui Mate Crkvenac, fost ministru de Finanţe al guvernului social-democrat (2000-2004), situaţia economică este chiar mai proastă decât în 2000, şi nivelul de trai al croaţilor a scăzut cu cel puţin 20%.

Atunci când criza scutură ţările "mari", a face parte din cele "mici" poate fi un avantaj. Cu excepţia cazului în care, precum Croaţia, ţara mică este singura din regiune care să fie în menghina recesiunii. Mai ales că alături de Slovenia, Croaţia a fost mult timp motorul dezvoltării regionale. "Micile" ţări sunt mai puţin contagioase decât cele "mari" (este îndeajuns să ne amintim de temerile suscitate de cazul Italiei, a treia economie din zona euro), dar după aderarea la UE, Croaţia va fi supusă aceloraşi reguli de joc.

Prin urmare, Zoran Milanovic, preconizat câştigător de către sondaje la alegerile legislative din 4 decembrie, va fi obligat să zboare la Bruxelles sau Luxemburg imediat după vot, aşa cum au făcut Mario Monti sau Lucas Papademos. Apoi, dacă măsurile bugetare de control propuse recent de către Bruxelles sunt acceptate, el va fi la rândul său obligat să prezinte Comisiei Europene proiectul lui de buget înainte chiar de a-l supune votului Parlamentului croat.

Noul prim-ministru spaniol Mariano Rajoy a anunţat public că el se va supune Bruxelles-ului şi a legat viitorul Spaniei de cel al Băncii Centrale Europene. În Croaţia, se visează în schimb la o intrare în zona euro fără angajamente suplimentare. Se afirmă din contră în gura mare că nimic nu se va schimba - în special în ceea ce priveşte privilegiile anumitor categorii din populaţie - şi se promite că ceea ce se va schimba se va face fără oale sparte. "Noi nu vom concedia pe nimeni", ni se spune. Între timp, un an întreg a fost pierdut. Şi, pentru Croaţia, trezirea riscă să fie brutală.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect