Arestări în media turcă

“Zi neagră pentru democraţie”

Publicat pe 15 decembrie 2014 la 11:17

Cover

31 de persoane – responsabili din media, directori şi producători de serii televizate şi înalţi gradaţi din poliţie – au fost arestate de poliţie” pe 14 decembrie în mai multe localităţi din ţară, scrie Zaman. Ele sunt acuzate “de a fi constituit, condus sau de a fi membre ale unei organizaţii teroriste, de fraudă şi de defăimare”, precizează cotidianul, al cărui redactor-şef, Ekrem Dumanlı, face parte dintre persoanele arestate, la fel şi Hidayet Karaca, director al grupului audiovizual Samanyolu.
Zaman şi Samanyolu “au criticat guvernul pentru cazuri de corupţie după ce două scandaluri au fost făcute publice, în decembrie 2013”. Operaţiunea de poliţie a intervenit în ajunul aniversării scandalului, pe 17 şi 25 decembrie şi “puţin după ce Parlamentul a aprobat legea care autorizează Parchetul să aresteze persoane în baza unei suspiciuni rezonabile”, precizează cotidianul, apropiat cândva de regimul islamic-conservator al lui Recep Tayyip Erdoğan, în prezent opozant al acestuia, în ediţia sa în engleză.

Pentru editorialistul Yavuz Baydar,

evenimentele de ieri nu lasă nicio îndoială asupra direcţiei autocratice a lui Erdoğan. Nu va exista loc pentru critică, dezacord sau responsabilitate. Arestările sunt fără îndoială o lovitură dură pentru ceea ce rămâne din jurnalismul liber şi independent.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect