Mişcare feministă în Italia anilor 80. ©Universo femminile

100 de ani de feminism, pentru ce?

Ziua Internaţională a Femeii este o oportunitate, o sută de ani de la lansarea acesteia, de a reflecta asupra rolului ei şi a luptei feministe. O luptă ale cărei obiective s-au schimbat şi care nu mai este atât de consensuală ca înainte, observă presa europeană.

Publicat pe 8 martie 2010 la 17:08
Mişcare feministă în Italia anilor 80. ©Universo femminile

"În urmă cu un secol, câteva doamne din 17 ţări se întâlneau la Copenhaga pentru a stabili o zi dedicată femeilor din întreaga lume", aminteşte Evenimentul Zilei, în această Zi Internaţională a Femeilor. "Dacă ar putea, după un secol, să tragă linie şi să adune drepturile câştigate, ar fi ele mulţumite de transformări ?", se întreabă cotidianul românesc, pentru care acestea ar avea puţine motive de a fi satisfăcute : dacă acum un secol în urmă femeile nu aveau drept de vot, astăzi prezenţa lor în parlamentele naţionale nu este cu adevărat remarcabilă : în Marea Britanie, de exemplu,"ele nu reprezintă decât 20% dintre aleşi". Dacă această tendinţă continuă, "feministele pot spera atingerea parităţii de gen abia prin 2200".

Un ţel, discriminarea de de vârstă

În Le Monde, cercetătoarele şi feministe Rose-Marie Lagrave şi Juliette Rennes afirmăcă, pe când rupturile sociale legate de "clasele sociale, culoarea pielii şi orientarea sexuală" s-au estompat în prezent, lupta feministă şi pentru paritate de gen ar trebui să se concentreze asupra discriminării de vârstă: "această vârstă expusă sau machiată este una dintre multiplele inegalităţi care sunt rareori discutate în rândul femeilor, inclusiv de către feministe. Timp de 40 de ani, femeile aflate la vârsta fertilă şi de muncă sunt cele care au format obiectivul marilor lupte, fie pentru egalitatea profesională, fie libera dispunere de corpul lor sau a controlul sarcinilor".

În Olanda, Karla Peijs, fost ministru şi acum Comisar al Reginei [un fel de prefect], consideră, într-un articol din Trouw, că discriminările depind de poziţia socio-profesională şi reproşează mişcării feministe concentrarea excesivă asupra femeilor a căror carieră "atinge tavanul" : pentru cele cu funcţii de răspundere, combinaţia muncă-familie pune mai puţine probleme decât pentru cele aflat în josul scării profesionale. Funcţiile de răspundere sunt plătite pentru atingerea obiectivelor, pe când secretara este remunerată la oră. Pentru Peijs, prin urmare, trebuie acordată mai multă atenţie acestor femei, precum şi celor care lucrează cu fracţiune de normă (75% din femeile active în Olanda), precum trebuie reformat şi "sistemul şcolar olandez arierat", în care copiii trebuie să meargă acasă în masa de prânz, obligând astfel părinţii (mama) să aibă grijă de ei.

Newsletter în limba română

Mamele-executive nu sunt un model

Aceste "mame executive" care combină muncă şi viaţă de familie nu sunt un model - nu mai mult decât feministele - pentru tinerele femei din suburbiile pariziene, care îşi povestesc viaţa în BondyBlog. Intervievate de Le Monde, ele afirmă că "feministele nu mai te fac să visezi. Lupta lor este depăşită, negativă, mereu în stigmatizarea bărbaţilor, deţinători egoişti ai puterii", a declarat astfel Faiza, 26 de ani. "Feminismul astăzi este mai rău decât fanatismul religios. A devenit aproape o doctrină extremistă", continuă Widad, 24 de ani, pentru care "orice persoană care ar îndrăzni să contrazică dogmele impuse de dictatura feministă ar fi ştampilată pe veci cu faimoasa etichetă "macho". Acum femeile care, josnice trădătoare, nu ar adera la conceptul feminist sunt îmbrăcate în frumoasa etichetă de "supuse"".

În Germania, feminismul este în colimatorul presei de mai mulţi ani, scrie Die Tageszeitung (TAZ) într-un amplu dosar pe această temă. O campanie care a început cu Der Spiegel, care "descria în 2007 imaginea întunecată a unei pedagogii autoritare care transforma băieţii, de mici, în critici ai sexului lor". Urmat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, care vocifera împotriva "logicii de ocupare a unor funcţii înalte a lobby-ului feminist", consistând în introducerea de loialişti ai cauzei feministe în poziţii cheie, în scopul de a obţine o "schimbare de sex a politicii". Săptămânalul Focus este acuzat la rândul său de faptul că vorbeşteîn mod regulat de "sex slăbit" cu privire la bărbaţi, netezind astfel, după TAZ, calea unei noi mişcări pentru drepturile civile. Aceste titluri sunt o expresie a "frontului bărbaţilor împotriva feminismului", menţionat de cotidianul berlinez, care descrie numeroasele iniţiative în curs de desfăşurare, menite să anuleze măsurile în favoarea femeilor, începând cu cea a tinerilor liberali germani, care "pretind sfârşitul "servitudinii" bărbaţilor şi anularea tuturor legilor germane asupra egalităţii de şanse, a tuturor rezoluţiilor ONU, a pasajelor din tratatele europene, precum şi a oricăror cote favorizând femeile".

Uniunea Europeană

În curând o monitorizare a violenţei împotriva femeilor

Reunindu-se în 8 martie, miniştrii europeni ai muncii şi relaţiilor sociale trebuiau să facă "primul pas" spre crearea unui Observator împotriva violenţei bărbăteşti, scrie El Periódico. Acest proiect a fost lansat "la iniţiativa preşedinţiei spaniole", chiar dacă aceasta nu a obţinut,"pentru moment, crearea unui organ specific", precizează cotidianul de la Barcelona. "Indicatorii comuni" vor fi determinaţi şi colectaţi de două instituţii deja existente, Institutul European pentru egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei şi Agenţia Europeană pentru Drepturi Fundamentale, iar un "număr de telefon unic" va fi înfiinţat pentru a facilita asistenţa şi informaţia victimelor unei asemenea violenţe. Dar mai rămâne, scrie ziarul, să ne asigurăm că măsurile de protecţie ordonate de un judecător "să fie valabile în toate ţările" UE, ceea ce nu este acum cazul, din cauza unor "probleme juridice" de interpretare între statele membre.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect