Site creat de jurnalişti proveniţi din toate colţurile Europei, Voxeurop s-a născut dintr-o convingere: nu mai este posibil să concepi provocările acestui secol doar privind din prisma unei singure ţări.

Că este vorba de mize climatice şi ecologice, de sănătate, de migraţii, de adâncirea inegalităţilor, sau chiar de eroziunea principiilor republicane şi de libertate a presei, cooperarea este indispensabilă. Stâlp al democraţiei, jurnalismul, trebuie şi el să însoţească această schimbare, şi să permită astfel tuturor europenilor să devină actori informaţi al destinului lor comun.

Cetăţencele şi cetăţenii au înţeles bine şi se organizează, plasând experienţele şi iniţiativele lor de la nivel local în contextul transnaţional şi european care se află la baza lor. Noi vrem să le dăm cuvântul şi să animăm dezbaterea asupra marilor probleme cărora europenii le fac faţă în cotidian.

Angajamentul actorilor societăţii civile demonstrează ataşamentul faţă de valorile fundamentale de solidaritate, toleranţă, integrare şi fraternitate care sunt creuzetul unei Eurpe unite. Cu ei, vrem să construim poduri între cetăţeni şi să contribuim astfel la apariţia unui spaţiu public şi civic european. Pentru că nicio democraţie europeană nu ar vedea lumina zilei fără o opinie publică europeană solidă.

Marcaţi de povestea părinţilor şi a bunicilor noştri, învârtindu-ne în mai multe limbi şi culturi europene, un proiect ne uneşte: participarea la construcţia acestui viitor comun, extrăgând suflul necesar în voinţa pentru pace care a reprezentat forţa şi originalitatea proiectului european, apărut din dezastrul războaielor mondiale.

Dacă această voinţă ţine încă împreună Uniunea Europeană, ea este destul de destabilizată: rescriere a istoriei, manifestarea populismelor şi a extremei drepte, tentaţie xenofobă. Mai mult ca niciodată în era reţelelor de socializare, a infoxului, şi a camerelor de ecou mediatic, accesul la o presă de calitate, independentă şi capabilă de a decripta mizele comune, este vital. Mai mult ca niciodată, pentru a înfrunta extremismele, şi replierea naţională, este necesar să circule dezbateri, idei, informaţie şi cunoaştere.

Independent, multilingv, paywall-free şi aplecat spre cititori

În timp ce majoritatea presei tradiționale, din motive economice, reduce prezența corespondenților în țările europene, Voxeurop dorește să contribuie la crearea acestei informații europene esențiale și de calitate. Limbajul Europei este traducerea, spunea, anticipând, geniul universal contemporan care a fost Umberto Eco. Prin traducerea articolelor în zece limbi – sau chiar mai mult – și cu un forum multilingv, ne dorim ca fiecare european să poată să se informeze și să participe la discuții cât mai mult posibil, în limba sa.

Pentru aceasta, mizăm pe solidaritate și ne bazăm pe sprijinul cititorilor noștri pentru a ne asigura independența și libertatea site-ului nostru. Gestionat de prima cooperativă europeană de presă, începând din septembrie 2017, Voxeurop reuneşte o comunitate de membri şi de jurnalişti experţi, de traducători profesioniști și site-uri partenere, corespondenți și editorialiști, precum și cititori fideli din toate statele.

Să povestim Europa la nivelul unui european şi să contribuim la dezbaterea ideilor, indiferent de frontiere şi limbi, iată imensa provocare jurnalistică pe care o prezentăm, şi aventura cetăţenească la care vă invităm. Împreună, să construim site-ul de referinţă al societăţii civile şi al cetăţenilor europeni!

European journalism beyond borders

Voxeurop, a media that belongs to its teams and readers