2016, an critic

Fiind ales Preşedinte al Comisiei, Jean-Claude Juncker, foarte conştient de asta, o susţinea sus şi tare: este vorba de Comisia “ultimei şanse”. Dacă această Comisie eşuează, spunea el, va fi sfârşitul Uniunii Europene.
De atunci lucrurile s-au mişcat repede şi peisajul s-a modificat atât de mult încât scadenţele s-au apropiat. Anul 2016 marchează într-adevăr intrarea într-o zonă a tuturor pericolelor. Dar de asemenea, şi chiar din acest motiv, se deschide o posibilitate majoră de a ieşi din criza interminabilă în care s-a blocat Europa.

Alinierea planetelor

În 2016, alinierea planetelor considerate favorabile, ajunge la final, ba chiar începe să producă efecte contrare. Scăderea preţului petrolului conduce la o recesiune a ţărilor producătoare, începând cu Rusia (-4% din PIB anul acesta) sau Venezuela aflată în colaps general… Era scăderii dobânzilor este departe, Rezerva Federală Americană (FED) a început să le ridice, ceea ce a dat naştere la multă nelinişte pentru ţările îndatorate în dolari.
Euro, chiar dacă depreciat cu 25% nu a permis deloc scăderile sperate ale şomajului. În ciuda politicii foarte laxe a Băncii Centrale Europene (BCE), Uniunea Europeană continuă să înregistreze un imens deficit de investiţii: - 40 de miliarde de euro, în medie după 2007. 2015, a însemnat apariţia a noi fracturi, care ameninţă să bulverseze ordinea.

Divizare Nord/Sud

Astfel, divizarea Nord/Sud, cea care îi opune Germaniei pe aliaţii săi nefericiţi din Sud este pe cale să explodeze. Portugaliei, Irlandei, Greciei şi Spaniei li se adaugă acum Finlanda. Cândva aflată în fruntea ţărilor cele mai arogante, iat-o la pământ. Se află într-o recesiune majoră, în timp ce coaliţia de drepta aflată la putere nu reuşeşte deloc să-şi impună politica de ajustări, ce presupune scăderi de salarii şi tăieri bugetare. În stradă, manifestanţii i-au blocat până acum aceste politici. Un nou puzzle apare. Într-adevăr, întregul bloc, până acum dominant în Europa, este cel care, în jurul Germaniei, este pe cale de a se dezagrega.

Estul e pe cale să facă o secesiune. Conduşi de extrema dreaptă ultra naţionalistă, maghiari şi polonezi au arătat cu ocazia crizei migranţilor cât de mult îi interesează Europa, valorile sale şi regulile. Aceste ţări, unite până acum în privinţa “respectului dur al regulilor” al lui Wolfgang Schaüble pentru a pune capăt rebeliunii greceşti, lasă cale liberă tropismelor xenofobe, pe care Uniunea reuşise pentru un timp să le ţină sub control (în trecere ar fi bine ca partizanii dizolvării Uniunii să se gândească la asta: ce ar însemna întoarcerea la naţiuni în contextul crizei pe care o traversăm).

Secesiunea Estului

Dacă adăugăm presiunea exercitată de Marea Britanie şi ameninţarea sa de a părăsi barca dacă nu cedăm şantajului său, ceea ce duce la noi divizări în sânul capitalelor europene, imaginea unei adevărate fracturi este completă.
Sub greutatea crizei, interne şi mondiale, sub greutatea războaielor şi a refugiaţilor pe care îi fabrică, Europa se tot divizează. O formidabilă aliniere a planetelor nefaste, care îi face să jubileze pe partizanii întoarcerii la naţiune. Dacă nu facem nimic, ne îndreptăm spre abis.

O ieşire fără pierderi?

Nu totul este atât de negru deoarece această criză care este pe cale să termine o Europă moştenită de la Maastricht şi Lisabona, pregăteşte de asemenea un ansamblu de oportunităţi, care, dacă sunt sesizate, pot să permită o altfel de ieşire decât cea care se pregăteşte. O ieşire fără pierderi.

Să observăm mai întâi, că folosirea întregii sale greutăţi – şi într-un mod infam – pentru a face Grecia să se încline, nu a servit la nimic. Sau aproape. Pentru că asta nu a împiedicat formarea unei noi coaliţii – antiausteritate – în Portugalia (coaliţie care a anunţat una din primele sale măsuri, creşterea salariului minim), nici înfrângerea lui Mariano Rajoy (elevul drag al Angelei Merkel) şi, prin frumoasa performanţă electorală a Podemos, intrarea Spaniei într-o nouă eră. În ciuda tratamentului impus Greciei, vocile antiausteritate şi popoarele, cel puţin în Portugalia şi Spania, continuă şi semnează.

Antiausteritate

Să observăm că voci “autorizate” se ridică de acum pentru a spune că regulile bugetare şi austeritatea pe care o implică ar putea şi ar trebui să fie relaxate. Astfel, Comisia Europeană a încuviinţat proclamarea unilaterală a lui François Hollande potrivit căreia “Pactul de Securitate este prioritar faţă de Pactul de Stabilitate”. În acelaşi spirit, în Germania, partidul majoritar lasă să se înţeleagă că primirea refugiaţilor implică faptul că regulile bugetare trebuie regândite şi relaxate. Cu siguranţă, sunt simple declaraţii. Dar, venind de la Comisie şi de la CDU, sunt inedite.
De asemenea, este timpul să măsurăm inepţia în care a intrat Europa. În 2015, UE va degaja un excedent comercial de 3,2% faţă de PIB-ul său, 8,3% doar pentru Germania, adică 2,3% mai mult decât permit regulile europene. În loc de a lăsa acest excedent să fie investit pe pieţele străine sau de a se evapora pe pieţele de capital mai mult sau mai puţin exotice, nu ar fi mai bine să se îndrepte aceste economii spre investiţii interne?

Ultima şansă

Locurile de munca, mai ales pentru tineri, regiunile defavorizate, tranziţia ecologică… pentru a nu cita decât câteva domenii, sunt lipsite de resurse. Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) nu ar putea să regândească şi să redimensioneze un “plan Juncker ” la înălţimea nevoilor?
N-ar fi timpul ca Juncker să îşi amintească de faptul că el conduce Comisia ultimei şanse? Este încă posibilă găsirea unei soluţii pentru Europa. Există loc de manevră, dar timpul presează! Europa este în ceasul al douăsprezecelea fără un minut!