"Europa, ce număr de telefon?", ar fi întrebat într-o zi Henri Kissinger. Ar fi trebuit să se întrebe dacă are şi cine să-i răspundă. Când a izbucnit războiul dintre Georgia şi Rusia, exact acum un an, Bruxelles se golise deja de diplomaţii şi responsabilii politici. A fost nevoie de gustul lui Nicolas Sarkozy pentru acţiune personală pentru ca Europa să intervină într-un conflict care se desfăşura la uşa ei. În 2007, declanşarea subprimelor avea să surprindă în schimb maşinăria europeană în plin concediu estival.
Anul acesta, vacanţa puterii se anunţă şi mai lungă. Atâta timp cât Parlamentul European nu se va fi pronunţat asupra candidaturii lui José Manuel Barroso la un nou mandat, Comisia va rămâne fără o adevărată direcţie, fiecare aşteptând cu nerăbdare viitorul. Atâta timp cât Irlanda nu va fi votat asupra tratatului de la Lisabona (al doilea referendum este prevăzut în 2 octombrie), nici preşedintele Consiliului european şi nici "ministrul" european al Afacerilor Externe, prevăzuţi de către tratat, nu vor putea fi desemnaţi. Şi atâta timp cât nemţii nu vor fi ales culoarea viitorului lor guvern, în 27 septembrie, nici Statele nu vor lua vreo decizie importantă. Aşa cum au demonstrat-o lunile de august 2007 şi 2008, mersul lumii nu se opreşte în timpul vacanţei şefilor. Europa tot nu are un număr unic de telefon. Sunt însă o mulţime de apeluri la care ar putea să răspundă.