Fostul preşedinte polonez Lech Kaczyński şi celelalte 95 de victime ale accidentului aviatic de la Smolensk, din 10 aprilie 2010, au fost ucişi ca urmare a unui atac cu bombă – aceasta a fost tema principală a comemorării la Varşovia a celei de-a treia aniversări a accidentului, eveiment organizat de opoziţia Lege şi Justiţie (PiS), partidul condus de fratele geamăn al lui Kaczyński, Jarosław.
Comisiile oficiale poloneze şi ruse care au anchetat asupra accidentului au ajuns la concluzia că a fost o eroare din partea pilotului pentru că a încercat să aterizeze în condiţii de ceaţă densă, dar PiS pretinde că în avion au fost puşi explozibili, şi susține implicarea rusă cu complicitate din partea poloneză.
Cu toate acestea, cotidianul infirmă teoriile legate de asasinat, subliniind faptul că acestea sunt contradictorii şi nu se bazează pe fapte.