Alegeți o limbă
Unde am putea oare găsi 88 % de persoane nerăbdătoare să ni se alăture (lui Herman Van Rompuy şi nouă) în sânul clubului cel mai puţin primitor din lume? O dată ce aţi trecut de Bruxelles, tăiaţi-o spre sud. Direcţia Albania, pentru că acest colţ de lume ne va dezvălui un aspect ruşinos despre noi înşine.
Albania? O economie care progresează anul acesta (cu 2%) în timp ce restul lumii a dat înapoi. Un sistem politic turbulent în pauză de la alegerile legislative din iunie, atât de disputate încât socialiştii învinşi continuă şi azi să boicoteze Parlamentul. La sfârşitul week-end-ului trecut, au ieşit a nu ştiu câta oară pe străzile din Tirana. Dar ţara tocmai a obţinut autorizaţia oficială de a negocia integrarea sa în UE.
In câţiva ani, poate (cu aceşti 88 % de suport pe post de motor), Albania va putea recolta fructul eforturilor sale. Când îl auzim pe Bamir Topi, preşedintele albanez, descriindu-ne "viziunea" sa aproape că vedem drumul de cărămizi galbene care duce la Bruxelles. Iar când ne întoarcem la Tirana după câţiva ani de absenţă, descoperim un aeroport nou-nouţ, o nouă autostradă care îl leagă de capitală, străzi pline de magazine noi, cafenele la toate colţurile, zgârâie-nori. Doar rutina nu se schimbă.
17 ani de libertate remarcabilă
Aici simţim o energie, o senzaţie de progres care te fac să înghiţi în sec. O ţară mică victimă al unui improbabil trecut stalinist a făcut din cei 17 ani de libertate ceva remarcabil. Mita şi alte asemenea păcate mortale? Bineînţeles. Parcările sunt pline de Mercedesuri. Dar acesta nu este decât un aspect al acestei poveşti-fluviu făcute şi din justeţe, bun simţ şi de mult umor. Dacă suntem aici în prezenţa celei de a 28 a sau a 29 a ţări a Uniunii, atunci avem cu siguranţă ceva de sărbătorit: puterea niciodată negată a unei idei pe care noi, în Europa Occidentală, nu mai putem să o îmbrăţişăm, pentru că nu mai avem imaginaţie.
Ce văd cele 88 de procente când inspectează locurile din jur? Probleme, la nord, la sud, la est şi la vest. Croaţia şi Slovenia au intrat într-o dispută costisitoare pentru probleme teritoriale. Bosnia s-a întors în fruntea listei instabilităţii balcanice, echilibrul său birocratic se clatină. Serbia, sub conducerea unui preşedinte ceva mai conştient de realităţi, rămâne sub ameninţarea sumbră a acestui sinistru naţionalism care îl bântuie. Cât despre Kosovo, este un dezastru etnic care nu aşteaptă decât o scânteie ca să explodeze. Adăugaţi la tablou garniturile murdare, Macedonia şi Montenegro, şi toată lumea care se teme ca regiunea să nu basculeze din nou în neîncredere şi represalii.
UE la toate sosurile
Când discutăm cu martori din regiune, UE le vine automat în minte. Aduceţi-ne mai multă securitate. Daţi-ne un mediu de viaţă echilibrat în care vom face comerţ şi în care ne vom ajuta reciproc. Faceţi-ne să credem că nu suntem doar un puzzle de piese detaşate la capătul unui continent. Şi permiteţi-ne să credem că dacă vom realiza progresele pe care ni le cereţi, vom fi serios răsplătiţi.
Iată de ce trebuie, noi de la Londra, să ne întoarcem privirile spre Tirana, la aproape 2 000 de kilometri. O Uniune în 34 sau mai mult? Ajungem şi aici, în ciuda opoziţiilor. Iar dacă aveţi nevoie de vreun vis de apărat, chiar dacă vi se pare irealizabil, haideţi în piaţa Skanderberg, la Tirana, şi veţi găsi un pic de speranţă printre cuiburile de cuci.
