"Poporul şi-a exprimat opţiunea", titrează Timpul a doua zi după referendumul prin care moldovenii trebuiau să decidă cu privire la alegerea prin sufragiu universal direct al preşedintelui Republicii. Consultarea s-a încheiat cu un eşec, explică ziarul : doar 29% din cei 2.5 milioane cu drept de vot s-au exprimat, şi erau necesari 33% pentru ca votul să fie valabil. Reforma constituţională, prima de acest gen în douăzeci de ani de suveranitate, a fost dorită de Alianţa pentru Integrare Europeană (partidul la putere) pentru a pune capăt crizei politice care durează de mai mult de un an, cu patru tentative eşuate din partea Parlamentului de a alege succesorul comunistului Vladimir Voronin, care a demisionat în septembrie 2009. Ţara se pregăteşte acum pentru o dizolvare a Parlamentului şi alegeri anticipate, legislative şi prezidenţiale.
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!