Alegeți o limbă
Dacă informaţiile aduse miercuri, 21 martie, de ministrul de Interne, Claude Guéant, sunt confirmate, bărbatul [Mohamed Merah] bănuit că ar fi ucis şapte persoane în Toulouse şi la Montauban în decursul a zece zile s-ar declara membru al unei organizaţii a nebuloasei Al-Qaida.
“Spune că este mujahedin, aparţinând Al-Qaida şi că a vrut să răzbune copiii palestinieni şi să atace armata franceză”, din cauza “intervenţiilor din exterior”, a declarat dl Guéant, în timp ce forţele de elită ale poliţiei încercau să obţină predarea bărbatului de 24 de ani, încercuit într-un apartament din Toulouse.
Despre acest bărbat nu se ştia miercuri dimineaţa decât ce spun anchetatorii: este francez, provenind dintr-o familie originară din Maghreb, a călătorit în Pakistan şi Afaganistan, şi “are relaţii cu persoane adepte ale salafismului şi jihadului”, potrivit lui Guéant.
Serviciile de informaţii cunosc bine acest profil. După atentatele din anii 1990 în Franţa, apoi după atacul din 11 septembrie 2001 în Statele Unite, au învăţat să detecteze semnele derivei jihadului la tinerii din cartierele în care sunt concentrate comunităţile emigrate în Franţa, şi în moscheele considerate ca militante. Şi să-i supravegheze. Cei care au trecut prin zonele de luptă ale frontierei pakistano-afgane sunt în mod evident obiectul unei supravegheri prioritare.
Niciun atentat terorist pe pământ francez din 1997
Serviciile antiteroriste franceze, care au la dispoziţia lor o legislaţie deosebit de dură, permiţând mai ales să plaseze suspecţii sub o supraveghere prelungită, sunt renumite pentru eficienţa lor: de fapt, Franţa nu a trebuit să suporte atentate teroriste pe teritoriul său din 1997, în timp ce, după Statele Unite în 2001, Spania în 2004, apoi Marea Britanie în 2005, au fost grav afectate.
Francezii, în schimb, au rămaşi mai vulnerabili în exterior, mai ales după situaţia de urgenţă provocată de AQMI, Al-Qaida în Maghrebul islamic, care operează în ţările din Sahel. Angajamentul militar al Franţei în mai multe teatre de operaţiuni externe, mai ales în Afganistan, şi diversitatea etnică şi religioasă – Franţa este ţara din Uniunea Europeană care adăposteşte în acelaşi timp comunitatea musulmană cea mai puternică precum şi cea mai puternică comunitate iudaică – fac din ea o ţintă pentru nebuloasa Al-Qaida.
În ciuda morţii şefului său, Osama bin Laden, în mai 2011, şi a mai multor conducători ai săi, urmăriţi de Statele Unite, organizaţia teroristă rămâne o ameninţare sub forma unei reţele tot mai laşe de grupări dispersate în lume.
Ce vor aceşti adepţi ai jihadului? Tocmai să împiedice Franţa să fie Franţa şi Europa să fie Europa, în diversitatea lor şi în tradiţia lor de tolerenţă. Nu putem nega că, după 2001, ele au fost supuse unei grele încercări. Cea mai mare greşeală de astăzi, dacă ipoteza de la Toulouse se va confirma, ar fi să cedeze acestei presiuni, în durere şi sub ameninţare.
