Ancheta decisă de Bruxelles în cazul Gazprom amenință discuțiile în cadrul G20

Publicat pe 28 august 2013 la 13:22

Comisia Europeană pregătește o reclamație oficială în cazul companiei de stat ruse Gazprom, acuzând gigantul din domeniul petrochimic că abuzează de “poziția dominantă pe piața gazelor”, scrie Bloomberg BusinessWeek.
În septembrie 2012, Uniunea Europeană a anunțat o anchetă în cazul acuzațiilor de practici anticoncurențiale la adresa Gazprom, una dintre cele mai mari companii din lume și cea mai mare firmă care extrage gaze naturale.

Compania Gazprom este suspectată de perturbarea fluxului de gaze între state membre UE, de tentativă de blocare a diversificării surselor de alimentare și de impunerea unor tarife incorecte clienților prin alinierea prețului gazelor la cel al petrolului.

Procedura de comunicare a obiecțiilor ar putea fi transmisă companiei ruse până la sfârșitul acestui an, dacă ambele părți nu vor fi în stare să inițieze negocierile pentru depășirea litigiului, continuă publicația, adăugând -

un conflict cu Gazprom riscă să inflameze relațiile cu Rusia exact în momentul în care președintele Vladimir Putin se pregătește să găzduiască o reuniune a liderilor statelor din cadrul G20, luna viitoare, la Sankt-Petersburg. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat luna aceasta că, în cazul în care Uniunea Europeană va impune companiei Gazprom sancțiuni pentru încălcarea reglementărilor concurențiale, 'va fi dificil ca grupul rusesc să opereze pe piețe unde este vizat în mod evident de discriminare'.

Newsletter în limba română

Reclamația “deschide calea pentru ca autoritățile europene să impună eventuale amenzi și alte penalități”, adaugă revista. Companiile depistate că au încălcat reglementările UE privind practicile concurențiale pot primi amenzi de până la 10% din veniturile anuale.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect