André Glucksmann: “Europa modernă se caracterizează prin noţiunea de criză”

Finanţe degradate, societăţi destabilizate, proiect comunitar slăbit: starea de slăbiciune care loveşte Europa de mai mulţi ani încoace este multiplă. În timp ce, la întoarcerea din vacanţă, pe conducătorii şi cetăţenii europeni îi aşteaptă etape importante, Der Spiegel a cerut acestui intelectual francez să detalieze care sunt şansele pentru ca Europa să regăsească un nou suflu.

Publicat pe 3 septembrie 2012 la 11:14

Domnule Glucksmann, în lumina experienţei de viaţă şi a studiilor pe care le-ați efectuat pe parcursul secolului al XX-lea, ca și gânditor antitotalitar, sunteţi îngrijorat în privinţa viitorului Europei?

Nu am crezut niciodată că pericolele au dispărut cu desăvârşire odată cu încheierea fascismului și a comunismului. Istoria nu stă niciodată în loc. Ea nu s-a oprit în Europa atunci când s-a prăbușit Cortina de Fier, chiar dacă ni se pare uneori că ar vrea să facă acest lucru. Democraţiile au tendinţa de a ignora sau de a uita dimensiunile tragice ale istoriei. În acest context aș răspunde “Da, la ora actuală evoluţia (Europei) este extrem de tulbure”.

Încă de la începuturile sale, acum 60 de ani, comunitatea europeană s-a împleticit aproape în continuu de la o criză la alta. Poticnirile sunt parte a modului ei normal de funcţionare.

Era europeană modernă se caracterizează printr-o tendinţă de criză. De aici, oricine poate trage concluzia generală că Europa nu este de fapt un stat sau o comunitate în sensul naţional, care crește împreună din punct de vedere organic. De asemenea, nu poate fi comparată nici cu orașele-stat din Grecia antică, care formau o singură unitate culturală, în ciuda diferenţelor şi a rivalităţilor dintre ele.

Ţările europene sunt, de asemenea, unite prin unele asemănări culturale. Putem spune că există un spirit european?

Naţiunile europene nu sunt la fel, acesta fiind motivul pentru care ele nu pot fi îmbinate. Nu este comunitatea ceea ce le uneşte, ci un model social. Există o civilizaţie europeană şi un mod occidental de gândire.

Și care sunt caracteristicile acestui mod?

Încă de pe timpul filosofilor greci – de la Socrate la Platon și Aristotel – filosofia occidentală a moştenit două principii fundamentale: omul nu este măsura tuturor lucrurilor şi nu este imun în faţa eşecului şi a răului. Cu toate acestea, el este responsabil pentru acţiunile sale, pentru absolut tot ceea ce face sau se abţine de a face. Aventura speciei umane este o creaţie neîntreruptă a oamenilor. Dumnezeu nu este implicat în această aventură.

Susceptibilitatea la greşeală și libertate. Nu sunt aceste două aspecte fundamentale ale istoriei intelectuale a Europei suficiente pentru a se crea o uniune politică permanentă?

Europa nu a fost niciodată o entitate naţională, nici măcar în Evul Mediu creştin. Creştinătatea a fost şi a rămas mereu divizată între romani, greci şi, mai târziu, protestanţi. Un stat european federal sau o confederaţie europeană este un ţel foarte îndepărtat, îngheţat în caracterul abstract al acestor noţiuni. Cred că urmărirea acestui scop este un obiectiv greşit.

Este Uniunea Europeană (UE) în căutarea a ceva utopic atât din punct de vedere politic cât și istoric?

Părinţilor fondatori ai UE le place să invoce mitul carolingienilor, iar un premiu al EU a fost chiar denumit după numele lui Charlemagne (Carol cel Mare), dar, în ciuda acestui fapt, să nu uităm că nepoţii acestuia au divizat imperiul său. Europa este o unitate în diviziunea sa şi o fracţiune în omogenitatea sa. Oricum, în orice fel ai aborda acest aspect, este clar că Europa nu este o comunitate în termeni de religie, limbă sau morală.

Și totuşi, această comunitate există. La ce concluzie conduce acest lucru?

Criza Uniunii Europene este doar un simptom al propriei civilizaţii. Nu se auto-defineşte pe baza propriei identităţi, ci, mai degrabă, în baza diferenţierilor existente. O civilizaţie nu este în mod necesar bazată pe o dorinţă comună de a realiza tot ce este mai bun, cât, mai curând, pe a exclude şi pe a face răul un tabu. În termeni istorici, Uniunea Europeană este o reacţie defensivă în faţa ororii.

Este UE o entitate definită negativ care s-a născut din experienţa celor două războaie mondiale?

În Evul Mediu, credincioşii se rugau și cântau în acatiste: “Doamne, păzește-ne de epidemii, foamete şi război”. Acest lucru înseamnă că există o năzuinţă comună nu pentru bine, ci împotriva răului.

În zilele noastre, mulţi citează fraza: “niciodată un alt război” ca fiind “raison d’être” (motivul existenţial) al Europei.

Războiul din Balcani în fosta Iugoslavia și acţiunile ucigaşe subversive ale ruşilor în Caucaz nu s-au petrecut cu prea mult timp în urmă. Uniunea Europeană s-a înfiinţat pentru o luptă comună împotriva a trei rele: memoria lui Hitler, holocaustul, rasismul și naţionalismul extrem; comunismul sovietic în timpul Războiului Rece și, în final, colonialismul, pe care unele ţări din comunitatea europeană au trebuit, cu mult efort, să-l abandoneze. Aceste trei nenorociri au condus la o înţelegere – comună tuturor naţiunilor – a democraţiei, care constituie un subiect central, civilizator, al Europei.

Îi lipseşte astăzi Europei o nouă provocare unificatoare?

Nu ar fost foarte greu de aflat dacă Europa nu ar fi acţionat, în altă situaţie, atât de lipsit de discernământ. La începutul anilor 1950, scheletul uniunii naţiunilor europene a constituit-o înfiinţarea European Coal and Steel Community (ECSC) – comunitatea europeană a industriei cărbunelui și oţelului – prima alianţă economică, în domeniul industriei grele, care a depăşit graniţele unei naţiuni cu scopul prevenirii războiului și care viza zona Lorraine – Ruhr. Așa cum toată lumea ştie, omologul acestei uniuni ar fi, în zilele noastre, o alianţă europeană în domeniul energiei. În schimb, Germania a hotărât să pornească de una singură în tranziţia către o energie regenerabilă, ignorând parteneriatul european. Fiecare negociază în mod individual cu Rusia pentru petrol și gaze, Germania a semnat un contract pentru construirea unei conducte de petrol în Marea Baltică în ciuda opoziției Poloniei și Ucrainei, iar Italia este implicată în South Stream, proiectul de construire a unui gazoduct care să traverseze Marea Neagră…

André Glucksmann

De la Mao la NATO

André Glucksmann este un filosof şi eseits francez. Născut în 1937, a militat iniţial în mediile maoiste, imediat după Mai 1968. Apoi, autor al cărţii "La Cuisinière et le mangeur d’hommes" (editura Seuil, în limba română la editura Humanitas, cu titlul "Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni"), în 1975, şi de "Les Maîtres penseurs" (editura Grasset, nu a fost tradusă în limba română), în 1977, în care denunţă totalitarismul sovietic şi sprijinul pe care îl are în Vest, este, alături de Bernard-Henri Lévy, unul din conducătorii mişcării "noii filosofi". Este vorba despre acei tineri intelectuali francezi care pun în cauză raportul stângii cu comunismul.

După ce a dus o campanie de sprijin emigranţilor politici vietnamezi (boat-people), André Glucksmann a apărat, de-a lungul anilor şi în numele apărării drepturilor omului, NATO, războiul din Golf, ideea unei intervenţii în Bosnia-Herţegovina, atacurile NATO împotriva Serbiei şi invazia Irakului.

Angajamentul său împotriva lui Vladimir Putin şi în favoarea celor care militează pentru independenţa cecenilor l-au determinat să-l sprijine pe Nicolas Sarkozy, în timpul alegerilor prezidenţiale din 2007. Ulterior a regretat oficial, public, această alegere, estimând că de fapt Franţa dădea dovadă de prea multă complezenţă faţă de Rusia.

A publicat numeroase cărţi, printre care "L’Esprit post-totalitaire"(editura Grasset, 1968), "De Gaulle où es-tu?" (ed. Hachette, 1995) şi "Dostoïevski à Manhattan"(ed. Robert Laffont), după atentatele din 11 septembrie 2001. În limba română au mai apărut : “Discursul Urii”, “Prostia”(ed. Humanitas).

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect