Alegeți o limbă
Ori de câte ori un stat care doreşte să adere la Alianţa Atlantică (NATO) şi Uniunea Europeană (UE) reuşeşte să treacă peste vreunul dintre obstacolele în această anevoioasă cale, mă gândesc imediat la cuvintele lui Zoran Dogramadziev, unul dintre rarii jurnalişti macedoneni care să fi făcut o carieră internaţională.
Într-un articol publicat cu mai mulţi ani în urmă în ziarul nostru, el a constatat că fiecare candidat pentru clubul european a trebuit "să înghită o găluşcă" înainte de a trece la etapa următoare şi că era preferabil de a o face cât mai curând posibil, înainte ca "fiara" să se umfle şi mai mult!
Astfel, Slovenia a fost nevoită să înapoieze bunurile aparţinând minorităţii italiene; Croaţia a trebuit să accepte să cedeze Sloveniei o parte din apele ei din golful Piran; România şi-a dat garda jos şi a făcut o mulţime de concesii minorităţii maghiare, ceea ce nu s-ar fi întâmplat fără presiuni din partea executivului de la Bruxelles. Bulgaria a trebuit de asemenea să înghită o găluşcă, prin închiderea parţială a centralei nucleare de la Kozlodui, cea mai profitabilă centrală a ţării. Iar în ceea ce priveşte Macedonia, găluşca de înghiţit [un compromis cu Grecia în disputa numelui ţării care creează zâzanie între cele două ţări] a avut timp să se umfle de 20 de ani şi va fi cu atât mai greu de înghiţit.
Prin semnarea acordului, Serbia şi Kosovo au trecut de primul obstacol
Serbia şi Kosovo, ţări aflate la coada celor care pedalează în acest Tur al Europei, tocmai se pregătesc să cunoască aceeaşi experienţă. Ele au semnat un acord asupra poziţiei oficiale a denumirii fostei provincii sârbe, care îşi proclamase unilateral independenţa [în 2008]. În cadrul acestui acord, Serbia va trebui acum să accepte ca reprezentanţii oficiali kosovari să-şi reprezinte ţara la conferinţele regionale. Dar, în text, numele de Kosovo este urmat de un asterisc care trimite la o notă în josul paginii precizând că aceasta nu este o recunoaştere a independenţei provinciei. Prin semnarea acestui acord istoric, care le separă de facto în două entităţi, Serbia şi Kosovo au trecut de primul obstacol. În timp ce semnatarii au căutat imediat să-şi liniştească concetăţenii, explicând că acest acord era o mică victorie pentru ţara lor respectivă, naţionaliştii din ambele tabere l-au criticat puternic, vorbind despre trădare şi act de capitulare în faţa instanţelor europene.
Comunitatea internaţională şi ţările vecine s-au grăbit să felicite şi să încurajeze Serbia şi Kosovo să îşi continue eforturile. Chiar şi americanca Hillary Clinton a declarat, de la Washington, că Kosovo era acum mai aproape de UE. Dar progresul principal a fost realizat de către Belgrad: Germania şi Franţa au anunţat că Serbia merită acum statutul de ţară candidată la UE. Ceea ce este o etapă importantă iar ţara poate spera să obţină în curând data de începere a negocierilor, probabil în acelaşi timp cu Muntenegru.
Oricare ar fi interpretarea acestui acord, faptul este că liderii sârbi se eliberează de ghiuleaua pe care o reprezintă această provincie, pierdută cu mult timp în urmă. Acum trebuie să pregătească şi poporul să accepte realitatea: "Tărâmul Sfânt" sârb [Kosovo] este acum un stat independent. Kosovarii, la rândul lor, şi-au dat seama că drumul între proclamarea independenţei şi recunoaşterea internaţională este îndelungat şi trece printr-un dialog deschis cu Serbia. Când aceasta va deveni un membru cu drepturi depline al NATO şi UE, integrarea europeană a Kosovo nu se va putea face fără acordul Belgradului.
