Jean-Claude Barreau este un eseist francez născut în 1933. Convertit la catolicism, a devenit "preotul răufăcătorilor" înainte de a părăsi ordinul, pentru a se căsători. A lucrat ulterior în munca de ediţie, în presă şi politică. A fost consilier al preşedintelui François Mitterand pe probleme de imigraţie (1985-1986) şi preşedinte al Oficiului pentru migraţii internaţionale (1989-1992), ca şi al Institutului naţional francez de studii democratice (1989-1998). Partizan al regularizării fluxurilor migratoare, el a denunţat de mai multe ori în lucrările pe care le-a semnat aspectele cele mai "reacţionare" şi mai "antidemocratice" ale islamului.