Născut în 1954, Leon de Winter este scriitor şi realizator olandez. In afara romanelor - ultimul se intitulează Het recht op terugkeer [Dreptul de a reveni, netradus încă în limba română], publică mereu eseuri politice.
Cunoscut pentru controversa sa cu cineastul Theo van Gogh, care îi reproşa "comercializarea" judaismului său, pentru poziţiile sale radicale faţă de islam şi sprijinul său acordat războiului din Irak, îşi împarte viaţa între Amsterdam şi Los Angeles.