Baconschi, primul cap care cade

Publicat pe 25 ianuarie 2012 la 13:58

În timp ce manifestaţiile împotriva politicii de austeritate continuă la Bucureşti, guvernul român face curat în casă. La începutul săptămânii, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat prin SMS în timp ce participa, la Bruxelles, la Consiliul de Miniştri ai UE. A fost înlocuit rapid cu un fost şef al diplomaţiei române, Cristian Diaconescu.

Primul ministru, Emil Boc, îi reproşează lui Baconschi cuvintele "discutabile", scrise pe blogul său,explică editorialistul Mircea Vasilescu, în Adevărul. Baconschi scrisese că manifestanţii erau "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii", poliţia politică a regimului comunist.

Maniera în care s-a realizat această destituire constituie însă, pentru Adevărul, un "gest necivilizat, ne-european, nediplomatic. Premierul ne face de râs prin sms, la cel mai înalt nivel şi pe termen lung".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect