Comisia Europeană
Le Monde, 14 mai 2010

Barroso, "pompierul celei de a 25a ore"

Publicat pe 14 mai 2010 la 10:39
Le Monde, 14 mai 2010

Cover

Pentru a completa fondul de stabilizare creat de către cei Douăzeci şi Şapte în 9 mai, Comisia Europeană propune ca Bruxelles să evalueze marile linii ale bugetului Statelor membre înaintea examenului lor de către Parlamentele naţionale. Această idee, remarcă Le Monde, a generat "jena unora sau furia altora". "O punere sub tutelă la antipozii unei necesare concertări inteligente", comentează cotidianul parizian în editorialul său. "Inainte de toate, preşedintele Comisie Europene este cel mai puţin bine plasat pentru a face o asemenea propunere. Absent şi ca şi tetanizat de criza financiară din 2008, criza economică din 2009 şi criza grecească din 2010, Dl Barroso trece drept un pompier al 25a ore". In fine, "dacă este esenţială", adaugă Le Monde, "această iniţiativă dovedeşte încă o dată deficitul democratic al Europei. Recondus în fruntea Comisiei cu câteva luni în urmă de către şefii de Stat şi de guverne cărora nu le face umbră, Dl Barroso pare să nu fi priceput nimic din eşecul Tratatului constituţional din 2005".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect