Berlusconi îşi lansează “reforma justiţiei”

Publicat pe 11 martie 2011 la 10:54

Cover

Cu un mare pansament pe faţă din cauza unei operaţii la maxilar, şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, şi-a prezentat reforma pe organizarea justiţiei “printre proteste”, anunţă La Stampa. Proiectul de lege, care prevede mai ales separarea judecătorilor de scaun de cei ai Parchetului, imposibilitatea acestora din urmă de a face apel, posibilitatea celor deferiţi justiţiei pe nedrept să-i urmărească pe magistraţi şi atribuirea puterii de sancţiune unui organ din afara magistraturii, este într-adevăr contestat de marea majoritate a judecătorilor. Aceştia din urmă, scrie cotidianul din Torino, estimează că reforma vizează să “submineze autonomia şi independenţa justiţiei”. Pentru La Stampa, este vorba de “o revanşă a clasei politice faţă de magistratură”. Cotidianul califică de altfel drept “simbolică” decizia de a “începe o schimbare aşa de importantă a justiţiei […] chiar în momentul în care Berlusconi trebuie să înfrunte o serie de audienţe în procese foarte mediatizate”. Pe 6 aprilie trebuie într-adevăr să înceapă procesul “Rubygate”, în care il Cavaliere este acuzat că ar fi plătit serviciile sexuale ale unei minore şi de abuz în serviciu, aminteşte La Stampa.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect