BHV, o problemă soluţionată în indiferenţă

Publicat pe 13 iulie 2012 la 13:11

Cover

BHV s-a terminat”, titrează Le Soir referindu-se la votul pentru scindarea arondismentului Bruxelles-Hal-Vilvoorde, un subiect care a fost cauza majoră a crizei politice dintre flamanzi şi francofoni începând din 2007. Solicitarea flamandă de împărţire în două a acestui arondisment cu populaţie majoritar francofonă situat în zona flamandă părea chiar să ameninţe unitatea regatului belgian. Cotidianul francofon este însă singurul, în afară de La Libre Belgique, care acordă spaţiu pe prima pagină acestui subiect.

Vineri, 13 iulie, Camera Deputaţilor trebuie să se pronunţe asupra viitorului acestui arondisment. Senatul deja s-a pronunţat, joi, în favoarea sciziunii.

Arondismentul Bruxelles-Hal-Vilvoorde este singura circumscripţie electorală bilingvă din Belgia, având 19 localităţi în regiunea bilingvă Bruxelles-capitală şi 35 de localităţi flamande în jurul oraşelor Hal şi Vilvoorde. Într-un editorial, cotidianul salută sciziunea:

Newsletter în limba română

Ni se pare corect să îi salutăm pe cei care, în nord şi în sud, au asumat responsabilităţi dificile, ajungând la un compromis care a permis ţării să aibă un guvern în timp ce restul Europei se scufundă. Nu este vorba de o soluţie durabilă, dar trebuie să fim corecţi la acest vot ‘istoric’ de vineri 13, reamintindu-ne că, în urmă cu ceva timp, nu ne doream prea multe.

De partea flamandă, De Morgen exprimă stupefacţia în legătură cu acest calm relativ asociat sciziunii:

După ce a paralizat politica belgiană ani întregi, nu mai este nimeni care să petreacă nopţi albe din cauza acestui dosar comunitar simbolic. Faptul că arondismentul Bruxelles-Hal-Vilvoorde ne-a împins pe marginea prăpastiei deja a fost dat uitării.

La rândul său, De Standaard exprimă scepticismul în legătură cu durabilitatea sciziunii:

Soliditatea acordului privind arondismentul Bruxelles-Hal-Vilvoorde rămâne să fie testată. În perspectiva alegerilor municipale programate în octombrie, primul test nu se va lăsa aşteptat. Bufeurile comunitare sunt garantate.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect